Mihnea Constantinescu a fost un diplomat desăvârşit şi nu am cunoscut un susţinător mai puternic al Parteneriatului Strategic SUA-România afirmă ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, într-un mesaj de condoleanţe.
„Comunitatea Ambasadei SUA şi cu mine am fost profund întristaţi să aflăm astăzi despre plecarea dintre noi a Ambasadorului Mihnea Constantinescu. A fost un diplomat desăvârşit, un patriot român şi nu am cunoscut un susţinător mai puternic al Parteneriatului Strategic SUA-România. Numeroasele contribuţii pe care le-a adus, atât României, cât şi comunităţii internaţionale, inclusiv recenta preşedinţie a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului, nu vor fi uitate. Sfaturile înţelepte pe care mi le-a oferit mie şi predecesorilor mei s-au dovedit nepreţuite în încercarea noastră de a reprezenta cât mai bine America în faţa poporului român. Sincere condoleanţe familiei Ambasadorului Constantinescu, colegilor şi prietenilor săi. Îi vom simţi lipsa”, transmite Klemm, potrivit site-ului Ambasadei SUA, citat de Agerpres.
Ambasadorul Mihnea Constantinescu a încetat din viaţă la 57 de ani, într-un spital din Nisa.
Născut în 1961, Mihnea Constantinescu a fost cadru didactic al Universităţii Politehnica din Bucureşti, domeniul inginerie nucleară, specializare în care a obţinut şi doctoratul. Ulterior, a intrat în serviciul diplomatic.
Mihnea Constantinescu a deţinut în perioada mai multor guvernări funcţiile de director al Cancelariei Primului-ministru, consilier de stat sau consilier diplomatic, secretar de stat şi director general pentru afaceri politice în Ministerul Afacerilor Externe. Astfel, a fost purtător de cuvânt al premierului Petre Roman şi director de cabinet al premierilor Theodor Stolojan, Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu. A fost şi asistent personal al premierului Petre Roman, precum şi director de cabinet al lui Mircea Geoană, când acesta era ministru de externe.
De asemenea, Mihnea Constantinescu a deţinut funcţia de preşedinte în exerciţiu a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului, în perioada în care România a preluat preşedinţia acestei organizaţii.