Acasă » Interes general » Havrileț, ANRE: Există presiune continuu, m-am descurcat onorabil

Havrileț, ANRE: Există presiune continuu, m-am descurcat onorabil

5 octombrie 2017
Interes general
energynomics

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) este supusă unor presiuni puternice venite din partea celor care au interese în această piață, a declarat, miercuri, Niculae Havrileț, președintele instituției, oferind drept exemplu campaniile duse de anumite televiziuni împotriva procesului de liberalizare a pieței gazelor. Acesta a fost întrebat de către jurnaliști cum privește faptul că a fost constituită o comisie parlamentară care să ancheteze activitatea ANRE.

“ANRE este sub control parlamentar, iar Parlamentul poate să înceapă o astfel de anchetă, mai ales că vorbim despre o perioadă de cinci ani de la aplicarea primelor elemente de modernizare și de asumare a tuturor regulamentelor europene pe care statul trebuia să le ia în considerare odată cu aderarea la UE, de eliminare a procedurilor de infringement, de accesare a unor fonduri europene pentru investiții de 200 de milioane de euro, aceste elemente de modernizare și transpunere legislativă sunt necesare”, a precizat oficialul ANRE.

Havrileț a arătat că au trecut cinci ani de la semnarea Memorandumului de înțelegere cu Comisia Europeană, FMI și Banca Mondială privind procesul de liberalizare a piețelor de energie și gaze și am ajuns la finalul calendarelor de liberalizare stabilite atunci. “Consider că va fi un moment al adevărului în care putem să prezentăm toate modificările legislative, toate evoluțiile și impactul asupra bugetului. Liberalizarea a permis producătorilor de stat să atingă succese financiare considerabile. Dacă acum cinci ani vorbeam de producători în insolvență și aproape de faliment, aceste societăți astăzi donează statului două miliarde de lei, într-o piață competitivă, lichidă, cuplată cu patru state europene. Consider că evoluțiile sunt bune și, în special, efectul creșterii de pe piața energetică aduce mai mulți investitori în țară, creează locuri de muncă, creează încredere și susține politicile sociale, fie că vorbim de pensii sau de salariile bugetarilor, susținute în parte și din veniturile suplimentare ca urmare a liberalizării”, a precizat președintele ANRE, citat de Agerpres.

Havrileț a adăugat că nu are nicio emoție cu privire la această anchetă, întrucât toate deciziile în cadrul ANRE au fost luate în mod colectiv, în contextul legislației. Totodată, întrebat dacă au existat presiuni asupra sa de-a lungul mandatului de cinci ani la conducerea ANRE, Niculae Havrileț a răspuns că reglementatorul este supus în permanență unor presiuni care vin din zona celor care au interese în aceste sectoare.

“Există, în cadrul activității de reglementare, o zonă de presiune continuă care vine din interesele din piață, dar cred că m-am descurcat onorabil, întotdeauna am vrut să arătăm că suntem imparțiali, am fost arbitru între aceste diverse interese. Sigur, interesele au fost importante, vă aduceți aminte cum fost înconjurați două săptămâni de demonstrații ale minerilor, au fost anumite televiziuni care au atacat puternic procesul de liberalizare în sectorul gazelor naturale. Presiuni venite din partea acestor interese au fost întotdeauna și este un element specific activității de reglementare. Sunt presiuni, dar le-am făcut față, iar rezultatele se văd”, a susținut oficialul ANRE.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că majorările succesive ale prețurilor la energie și gaze nu sunt justificate, iar vinovații vor fi identificați de comisia parlamentară de anchetă pentru activitatea ANRE. Aceasta după ce, vineri, declarase că “nu e în regulă ca în fiecare an prețul la energie și gaze să crească pur și simplu din pixul celor de la ANRE, iar aceste majorări afectează și populația și agenții economici”.

Totodată, comisarul european pentru Energie, Miguel Canete, aflat vineri la București, a atras atenția că reglementatorul trebuie să fie independent, conform legislației europene. “Independența autorităților naționale de reglementare, nu doar în România, ci în orice țară, este un element esențial al legislației energetice europene. Comisia monitorizează independența reală a autorităților de reglementare din toate țările membre și vom lua toate măsurile necesare pentru a ne asigura că statele membre își îndeplinesc obligațiile în acest sens. Monitorizăm multe state membre pentru a vedea dacă reglementatorul lor național este complet independent”, a spus oficialul european.

Potrivit acestuia, independența reglementatorilor este esențială pentru funcționarea piețelor. “Nu vrem ca reglementatorii să se subordoneze vreunei entități, ci să fie independente, autonome, iar astfel piețele vor funcționa cum trebuie, fără interferențe”, a continuat Canete.

Potrivit Legii 160/2012, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei este o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanțată integral din venituri proprii, independentă decizional, organizatoric și funcțional, având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea și monitorizarea aplicării ansamblului de reglementări obligatorii la nivel național necesar funcționării sectorului și pieței energiei electrice, termice și a gazelor naturale în condiții de eficiență, concurență, transparență și protecție a consumatorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *