În timp ce furnizorii spun că nu sunt de acord cu acuzațiile de atac speculativ, care ar fi determinat creșterile de preț din această iarnă, autoritățile au ajuns la concluzia că nu există motive clare pentru a deschide o investigație. În plus, organismul de reglementare al pieței, ANRE, discută în prezent cu Ministerul Energiei schimbarea metodologiei de funcționare a pieței.
”Noi și Consiliul Concurenței am finalizat analiza asupra pieței, s-a ajuns la concluzia că nu există suficiente motive pentru a deschide o investigație și nu poate fi vorba de un abuz de poziție dominantă”, a declarat pentru energynomics.ro Niculae Havrileț, președintele organismului de reglementare a pieței (ANRE). El susține că piața este în continuare privită atent, însă că nu există suspiciuni privind înțelegeri de tip cartel, lucru afirmat anterior și de alți oficiali ANRE. ”Monitorizăm, analizăm în continuare piața. Nu avem suficiente probe pentru a deschide o investigație”, ne-au declarat, totodată, oficiali ai Consiliului Concurenței.
Se rediscută Legea 123
În același timp, Ion Lungu, președintele AFEER (asociația furnizorilor de energie), crede că lucrurile sunt ceva mai complicate, iar factorii care au dus la creșterea prețurilor sunt multipli. ”Nu sunt de acord cu sintagma vehiculată prin piață conform căreia traderii s-au lăcomit și au pierdut”, spune Lungu.
Piața en-gros este una rigidă, cu cantități și prețuri fixe, în timp ce aceea de retail, către consumatorii finali, este foarte concurențială și flexibilă, și ar trebui create noi instrumente de tranzacționare mai flexibile, susține președintele AFEER.
Consumatorii se pot muta în 21 de zile de la un furnizor la altul fără explicații, iar asta pune presiune suplimentară pe furnizori, au mai declarat surse din piață pentru energynomics.ro. ”Nu avem de unde să luăm, în acest caz, energie, decât de pe piața spot”, ne-au declarat sursele citate.
În acest context, ANRE și Ministerul Energiei rediscută Legea 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale, mai precis articolul 23 privind funcționarea pieței concurențiale, a spus președintele ANRE. Astfel, organismul de reglementare a pieței va remite, săptămâna acesta, Ministerului Energiei o serie de propuneri care includ rediscutarea articolului 23 al legii, care a impus câteva reguli rigide în piață, a adăugat Havrileț.
Totodată, de la 1 ianuarie 2018, piața pentru serviciu universal ar putea scădea de la 12% din cuantumul total de energie furnizată gospodăriilor la 2-3 procente, ceea ce ar înlătura neclaritățile și distorsiunile de preț generate de acest segment de piață.
Reintroducerea contractelor bilaterale, luată în discuție
„Ministerul Energiei a inițiat o dezbatere pentru modificarea articolul 23 din Legea energiei, ca urmare a ceea ce s-a întâmplat în piață (creșterile de prețuri din ultimele luni — n.r.). ANRE consideră că este oportună o dezbatere pe această temă, pentru a îmbunătăți funcționarea pieței și pentru a aduce predictibilitate pe piața spot, pentru că aici prețurile sunt speculative, foarte mici o dată, altă dată foarte mari, pot și chiar și negative”, a precizat Havrileț în cadrul conferinței ”Liberalizare și Competiție: Gaze naturale și electricitate”, organizate miercuri de energynomics.ro.
Potrivit Legii 123/2012, legea-cadru a energiei electrice, articolul 23 prevede: „(1) Tranzacțiile cu energie electrică se desfășoară pe piața concurențială, în mod transparent, public, centralizat și nediscriminatoriu”. Producătorii de energie sunt obligați să vândă pe bursă întreaga cantitate de electricitate după ce, în perioada 2004-2012, Hidroelectrica a încheiat mai multe contracte bilaterale cu așa-numiții „băieți deștepți din energie”, la prețuri mult mai mici decât cele de piață.
Întrebat dacă ANRE este de acord să existe din nou contracte bilaterale, Havrileț a răspuns: „Noi nu spunem asta. Noi spunem să se discute. Discuția este să se poată face acest lucru la producătorii mici, în special din surse regenerabile, să nu fie obligați să meargă și ei în PZU (piața spot a bursei de energie OPCOM — n.r.). Acum cei care produc 4 MW, spre exemplu, trebuie să livreze oricând 4 MW, iar când nu bate vântul să meargă în PZU și să cumpere pentru a vinde la consumatorul lui”, a explicat oficialul ANRE, citat de Agerpres.