Acasă » Petrol și Gaze » Havrileţ: Investitorii vor extrage anul viitor din Marea Neagră 10 % din consumul de gaze al ţării

Havrileţ: Investitorii vor extrage anul viitor din Marea Neagră 10 % din consumul de gaze al ţării

9 septembrie 2020
Explorare și producție
energynomics

Investitorii vor extrage din Marea Neagră 10% din consumul de gaze la nivel naţional, începând de anul viitor, a declarat, marţi, Niculae Havrileţ, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în conferinţa online FOREN 2020.

Havrileţ nu a precizat numele companiei, însă este vorba despre Black Sea Oil & Gas, care a anunţat că va începe producţia în perimetrul offshore Midia în prima jumătate din anul 2021.

România consumă anual circa 10-11 miliarde de metri cubi de gaze.

„În România, sectorul producţiei de energie a suferit un impact major, din cauza cererii scăzute, dar trebuie să ne revenim. Avem un plan integrat, există o strategie de a muta producţia de la cărbune la gaz, pentru că România are oportunitatea Mării Negre. Există investitori care vor aduce în piaţă, începând cu anul viitor, 10% din cererea totală anual. Aşadar, din fericire, avem gaz natural şi avem capacităţi importante de generare pe cărbune, care trebuie transformate pentru fi folosite pentru energie decarbonizată”, a precizat oficialul ministerial, conform Agerpres.

El a subliniat că, în ciuda crizei Covid-19, investiţiile continuă. „Activitatea este în desfăşurare, trebuie să creştem cererea, trebuie să investim în capacităţi noi, dar şi în infrastructură, unde acest serviciu public nu este funcţional. Beneficiem de sprijin european de un miliard de euro pentru a extinde infrastructura de distribuţie de gaze şi intenţionăm să folosim fonduri pentru inovaţie pentru a utiliza gaz natural pentru a produce hidrogen. De asemenea, în acest moment, mulţi producători de energie vor să investească în noi oportunităţi, în parcuri eoliene offshore. Aceasta, în urma unui studiu al Băncii Mondiale, care spune că în partea românească a Mării Negre există un potenţial eolian de 80.000 MW”, a explicat Havrileţ.

Acest lucru va ajuta şi la atingerea ţintei asumate de România, de a ajunge la o energie regenerabilă de 30,7% din consum în anul 2030, faţă de 24% în prezent, a adăugat reprezentantul Ministerului Energiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *