De la 1 martie 2022 va exista o nouă schemă de cogenerare, a anunțat Niculae Havrileț, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei. ”Va exista o nouă schemă de cogenerare de la 1 martie, anul viitor, dar condițiile vor fi mult mai restrictive. Trebuie să vă fac cunoscut că o mare parte a [beneficiarilor] schemei de cogenerare actuale nu se vor mai califica. În ceea ce privește tehnologiile, multe din cele ale acestor societăți, care acum beneficiază de schemă, sunt depășite, perimate, la nivelul anilor 1970. Va fi o nouă schemă de finanțare pentru sprijinirea cogenerării, dar condițiile vor fi greu de îndeplinit, sau, mai ușor de îndeplinit dacă vor fi utilizate noi tehnologii, de viitor”, a precizat Niculae Havrileț, în cadrul conferinței „Decarbonarea: Cât de repede? În ce direcție?”, organizate de Energynomics.
În ceea ce privește dezvoltarea soluțiilor pe hidrogen, acestea sunt deocamdată cuprinse în taxonomia UE. ”În taxonomie se solicită ca producătorii de energie să nu depășească cota de 100 g de CO2/Kwh, ceea ce este imposibil, în utilizarea, de exemplu, a gazului natural. Singurul combustibil care poate asigura acest nivel redus de emisii este hidrogenul. Până la ora actuală România nu are tehnologii – știți foarte bine ce greu se dezvoltă noi investiții în noi tehnologii și cât costă acestea. Ne gândim și la faptul că la ora actuală nu avem consumatori importanți de hidrogen. Am exporta, dacă am avea hidrogen. În prezent, hidrogenul se utilizează la câteva rafinării din țară, în produse petrochimice, dar nu se utilizează la producerea de energie electrică. Există o inițiativă sprijinită de minister, care a pornit de la producătorii de petrol și gaze din România, împreună cu partenerii din Uniunea Europeană. [Ideea este ca] împreună să investească într-un proiect integrat care va utiliza hidrogenul de la producere la utilizare – în acest caz este vorba de utilizatorul de transport greu. Se constituie o rețea pan-europeană privind constituirea unui coridor de transport care să folosească hidrogenul”, a adăugat Havrileț.
Legat de taxonomie există o discuție despre posibilitatea creșterii emisiilor până la 250 de grame de CO2/kWh, dar doar în combinații de tipul gaz natural-hidrogen, așa încât în 10-15 ani producătorul să se încadreze în această medie, de 250-350 de grame de CO2/kWh.
”La ora actuală suntem în dezbateri, în întâlniri cu mediul de afaceri, care ar putea duce la apariția primelor proiecte de hidrogen”, a mai spus el.