Acasă » Termo » Havrileț: România va păstra cărbunele în mix până în 2030

Havrileț: România va păstra cărbunele în mix până în 2030

27 septembrie 2018
Minerit
energynomics

Cărbunele nu va putea lipsi din mixul energetic al României, cel puţin până în 2030, însă cu respectarea condiţiilor de mediu, a declarat, miercuri, Niculae Havrileţ, consilier al ministrului Energiei şi fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE). El a făcut referire la proiectul strategiei energetice a României 2018-2030, cu perspectiva anului 2050, pe care Ministerul Energiei l-a lansat în dezbatere publică săptămâna trecută.

„Am participat la elaborarea acestui document din postul de consilier în Cabinetul ministrului, precum şi la cele anterioare din funcţia de preşedinte al ANRE. În noul proiect sunt incluse patru mari proiecte strategice: hidrocentrala Tarniţa – Lăpuşteşti, hidrocentrala Turnu Măgurele – Nicopole, reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, dar şi un grup nou pe lignit la Rovinari, cu stocare de dioxid de carbon şi clean coal (tehnologie cu emisii reduse – n. r.)”, a spus Havrileţ, citat de Agerpres.

Acesta a amintit situaţia din iarna 2017, când preţul energiei ajunsese la recorduri istorice pe piaţa spot, iar deficitul de energie din sistem a fost acoperit din unităţi pe cărbune. „O noutate în acest proiect de strategie este că pentru prima dată se pune problema resurselor umane calificate. Forţa supercalificată se găseşte greu, dar trebuie să ne gândim şi la un plan politic să ajutăm la formarea acestor specialişti”, a continuat consilierul ministrului.

Havrileţ a adăugat că proiectul strategiei a fost lansat în dezbatere publică după ce a primit acordul coaliţiei politice de la guvernare şi, în paralel, se lucrează la planul integrat de mediu. „Până la 1 ianuarie 2019, România trebuie să finalizeze acest program energetic, pentru a fi prezentat Comisiei Europene. Sperăm ca, până la 1 ianuarie 2019, România să-şi respecte această obligaţie”, a conchis Havrileţ.

Ministerul Energiei a publicat săptămâna trecută, pe site-ul propriu, proiectul Strategiei energetice a României 2018 – 2030, cu perspectiva anului 2050, document care va fi aprobat prin hotărâre de Guvern, după avizul de mediu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *