HELLENiQ Energy a intrat pe piața românească de energie regenerabilă prin achiziționarea a patru proiecte fotovoltaice, totalizând 211 MW, de la Mytilineos, potrivit unui anunț făcut la Bursa din Atena, conform e-nergia.ro.
Conform înțelegerii dintre cele două companii grecești, HELLENiQ Energy va prelua efectiv capacitățile de producție după ce acestea vor deveni operaționale. În prezent, ele se află într-un stadiu avansat al construcțiilor și se așteaptă ca acestea să se conecteze la rețeaua locală treptat, începând cu al patrulea trimestru al acestui an și până la sfârșitul lunii septembrie a anului 2025, scrie Balkan Green Energy News.
Centralele fotovoltaice ar putea să acopere consumul a 100.000 de gospodării din România, cu o producție anuală estimată la peste 300 GWh.
În plus, HELLENiQ Energy a declarat că a încheiat un acord preliminar cu un grup pe care nu l-a numit pentru dezvoltarea a 600 MW de energie fotovoltaică în România.
Compania, care este activă pe segmentul de rafinare și distribuție de carburanți pe piața din Grecia, și-a schimbat orientarea către energia verde în ultimii ani și chiar și-a schimbat numele din Hellenic Petroleum. Deține cea mai mare centrală fotovoltaică din Balcani și plănuiește să intre în afacerile cu eoliene offshore în Grecia.