Reprezentanții industriei energetice, membri a două dintre cele mai cunoscute asociații profesionale din sector, Asociația Producătorilor de Energie Electrică – HENRO și Forumul Atomic Român – ROMATOM apreciază dezbaterile care au avut loc în cadrul Summit-ului G7, desfășurat între 19-21 mai 2023, în Japonia și faptul că Președintele Joe Biden a reiterat intenția SUA de a sprijini finanțarea proiectului de implementare și punere în funcțiune a reactoarelor mici modulare – SMR în România, ca parte a angajamentelor liderilor G7 de punere în aplicare a Parteneriatului pentru Infrastructură și Investiții Globale (PGII). Unul dintre scopurile acestui Parteneriat este susținerea și implementarea energiilor curate, prin soluții integrate pe scară globală iar parte a acestui demers o reprezintă reactoarele mici modulare care oferă mai multă siguranță și securitate, flexibilitate, scalabilitate și un efort investițional mai mic comparativ cu unitățile mari nucleare.
Dezvoltarea proiectului SMR în România prin tehnologia dezvoltată de NuScale Power și serviciile de inginerie ale Fluor Corporation, scrisoarea de interes emisă de EXIM Bank SUA pentru compania românească implicată pentru un sprijin financiar de până la 99 milioane USD pentru realizarea studiilor inițiale, alături de interesul esprimat de parteneri publici și privați din Japonia, Republica Coreea și Emiratele Arabe Unite – însumează circa 275 milioane USD în faza inițială de susținere. La acestea, se adaugă scrisorile de interes de circa 1mld. USD ale International Development Finance Corporation și de până la 3 mld USD ale EXIM Bank SUA pentru implementarea proiectului SMR în România. Odată realizat, reactoarele mici modulare vor contribui la adoptarea noilor tehnologii inovative în sectorul energetic, vor accelera tranziția către o energie curată, vor crea mii de locuri de muncă și vor contribui la securitatea energetică europeană simultan cu atingerea celor mai înalte standarde de siguranță și securitate în domeniul nuclear și de neproliferare a pericolului nuclear.
”Nu trebuie să uităm că programul nuclear în România a fost demarat cu mai mult de 50 de ani în urmă, timp în care am acumulat experiență, am pregătit generații de nucleariști, de la ingineri, fizicieni, operatori și alți specialiști, iar modul de operare a unităților 1 și 2 de la Cernavodă ne plasează în elita industriei nucleare mondiale.
”Ponderea tot mai mare a surselor regenerabile de energie implică nevoia de flexibilizare a sectorului de producere a energiei electrice iar proiectele anunțate sau în curs de realizare de către membrii HENRO și ROMATOM demonstrează că România se aliniază la noua paradigmă din domeniul generării de energie electrică, în scopul decarbonării sectorului energetic și a industriei românești”, au afirmat reprezentanții HENRO.