Compania chineză Hexing a inaugurat în România, pe 10 octombrie, o fabrică de contoare inteligente, în urma unei investiții de 15 milioane de lei, a declarat Răzvan Iordache, Marketing Specialist la Hexing Europe, cu ocazia conferinței „Digitalizare și eficiență energetică – Timișoara”, organizate de Energynomics.
„Investiția inițială a fost de 15 milioane de lei. Vom crea 200 de locuri de muncă până la finalul anului viitor, iar acum suntem deja 53 de colegi. Liniile de producție funcționează, iar deja am onorat primele comenzi. În etapa a doua vom dezvolta producția de contoare inteligente pentru consumul de apă, iar în etapa a treia vom construi baterii pentru invertoare”, a spus Iordache.
Această fabrică va deveni în scurt timp un hub regional care va deservi clienți din Europa, Nordul Africii și Orientul Mijlociu și va beneficia și de un depozit local, logistică eficientă și rapidă. De asemenea, fabrica va dispune de propria sursă de energie regenerabilă.
DESCARCĂ PREZENTAREA HEXING EUROPE
„Pentru a face fabrica eficientă din punct de vedere energetic, suntem în curs de implementare a unui proiect fotovoltaic cu o putere de 334 kW. Prin acest proiect vrem să demonstrăm că, pentru a putea deveni competitivi într-o piață în care prețul energiei crește și nu-l putem controla, vom folosi invertoarele noastre interne,” a adăugat Dorian Petresc, Electrical Design Engineer la Hexing Europe.
Conferința „Digitalizare și eficiență energetică – Timișoara” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor săi: ABB, BCR, CRC, Datacor, Elektra Renewable Support, MET Energy Romania, Nofar Energy, Polytrade Global, Volt, WALDEVAR Energy.