Acasă » Electricitate » Hidro » Hidrocentralele de pe Olt nu funcţionează în pompaj de peste un an

Hidrocentralele de pe Olt nu funcţionează în pompaj de peste un an

21 mai 2015
Electricitate
Bogdan Tudorache

Cele cinci hidrocentrale cu acumulare în pompaj de pe Olt sunt oprite, funcţionează doar ca o turbină obişnuită. Deşi nou- nouţe, acestea nu sunt rentabile, scrie economica.net.

Cele cinci hidrocentrale cu acumulare în pompaj de pe Olt ale Hidroelectrica, Ipoteşti, Drăgăneşti, Frunzaru, Rusăneşti şi Izbiceni, sunt oprite din ciclul lor de pompaj încă din luna august a anului trecut, pentru că nu sunt eficiente, provoacă pierderi dacă sunt folosite altfel decât un simplu generator, precizează administratorul judiciar Hidroelectrica, Remus Borza.

„Anul trecut, în august, am pornit toate hidrocentralele de pe Olt pentru o lună. Apoi, cu cifre, am demonstrat autorităţilor şi tuturor celor interesaţi că acestea nu pot funcţiona în condiţii de rantabilitate economică cu actualele niveluri de preţ ale energiei din piaţă şi cu cadrul legislativ actual. Acelaşi lucru ar fi şi la Tarniţa, un proiect faraonic care, dacă s-ar face, ar ajunge în aceleaşi condiţii precum hidrocentralele noastre de pe Olt, care sunt noi-nouţe şi au costat 400 de milioane de euro, bani aruncaţi degeaba. Tarniţa-Lăpuşteşti nu are sens, nici cu chinezii, nici cu altcineva”, arată Borza.

În prezent, hidrocentralele de pe Olt funcţionează sporadic în regim de hidrocentrală clasică, adică exact ca un generator obişnuit. Practic, uzinează apă şi atât, fără a o urca din nou la deal, noaptea, pentru a o revărsa şi uzina din nou, a doua zi, scopul pentru care au fost construite. Dar, acest lucru înseamnă, potrivit lui Borza, că 300 de milioane de euro „s-au dus pe apa Oltului”, pentru că funcţionarea în regim clasic a celor cinci hidrocentrale ar fi necesitat o investiţie de doar 103 milioane de euro, nu 400 de milioane cât s-a cheltuit cu acest cinci unităţi.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *