###author###
Hidroconstrucţia a reuşit să semneze un contract de 200 de milioane de dolari în Kurdistan, Irak, aflat în prezent în derulare, au declarat pentru energynomics.ro oficiali ai companiei. Compania românească s-a reprofilat către contracte externe odată cu venirea crizei şi scăderea investiţiilor statului în reparaţii şi construcţii hidro.
Recent un alt contract nou a fost câştigat în Republica Moldova şi compania va mai participa la licitaţii pentru alte lucrări în Kurdistan dar şi în alte ţări precum Belgia şi Germania.
Conform ultimului raport financiar disponibil, Hidroconstrucţia a suferit o reducere a activităţii în 2012 de 82% faţă de cea prognozată, în condiţiile în care programul pentru hidroinvestiţii (n.r. al statului) anunţat “a scăzut cu 45%”, conform unui raport al companiei.
Hidroconstrucţia a reuşit să reeşaloneze datoriile restante ale Hidroelectrica printr-un aranjament de factoring cu BRD SocGen valabil până în 2016, spun sursele citate. Deşi cuantumul datoriilor Hidroelectrica în contul Hidroconstrucţia nu a fost dezvăluit, aranjamentul prevedere trageri ale băncii direct din conturile Hidroelectrica, printr-un produs financiar care „a ajutat mult” constructorul român de baraje.
În cursul lunii februarie 2014 Hidroconstrucţia a depus oferte pentru atribuirea urmatoarelor contracte: Proiectul privind Constructia Hidrocentralei Deralok, Angajator: Ministerul Regional al Energiei Electrice din Kurdistan, Republica Irak; şi Proiectul de Irigatii Kleasa, Angajator: Ministerul Agriculturii si Resurselor de Apa din Kurdistan, Republica Irak, se arată pe site-ul companiei.