Acasă » Electricitate » Hidro » Hidroconstrucţia ia un credit sindicalizat de 60 mil. euro de la un consorţiu condus de BRD

Hidroconstrucţia ia un credit sindicalizat de 60 mil. euro de la un consorţiu condus de BRD

14 ianuarie 2014
Electricitate
Bogdan Tudorache

Hidroconstrucţia, cu activităţi în sectorul construcţiilor hidroenergetice şi hidrotehnice, a contractat un credit sindicalizat de 60 milioane euro pentru finanţarea capitalului de lucru. Creditul a fost obținut de la un consorţiu condus de BRD-Groupe Societe Generale din care face parte şi Allianz-Ţiriac Asigurări.

Finanţarea permite totodată emiterea de scrisori de garanţie bancară pentru contractele încheiate de companie, se arată într-un comunicat comun al BRD, Hidroconstrucţia şi Allianz-Ţiriac Asigurări.

Consorţiul este reprezentat de BRD în calitate de aranjor principal mandatat, bancă emitentă şi agent, şi de Allianz-Ţiriac Asigurări, cele două entităţi acţionând împreună în calitate de creditori-garanţi pentru scrisorile de garanţie bancară.

„Implicarea unei companii de asigurări într-un credit sindicalizat este o premieră pe piaţa românească a finanţărilor sindicalizate. De asemenea, tranzacţia se numără printre puţinele operaţiuni similare din Europa în care, pe lângă bănci în calitate de creditori, este implicată şi o companie de asigurări generale cu activităţi în domeniul garantării”, se spune în comunicat.

Consorţiul a fost consiliat de firmele de avocatură Clifford Chance Badea şi Voicu & Filipescu.

Hidroconstrucţia şi-a dezvoltat activitatea în străinătate, executând proiecte importante în Irak, Moldova, Germania, Belgia şi, în curând, în Serbia.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *