Acasă » Electricitate » Hidro » Hidroelectrica a bugetat investiţii de 377 milioane lei pentru 2014

Hidroelectrica a bugetat investiţii de 377 milioane lei pentru 2014

30 aprilie 2014
Electricitate
Gabriel Avăcăriței

Compania de stat Hidroelectrica, aflată în insolvenţă, a bugetat pentru acest an investiţii de 377 milioane de lei (85 milioane de euro), în special în retehnologizări şi în proiecte „istorice”.

Compania va asigura din fonduri proprii 300 milioane lei, iar diferenţa va fi acoperită din împrumuturi de la bănci, potrivit unui raport al administratorului judiciar al Hidroelectrica.

Din total, 132,4 milioane lei sunt destinate retehnologizărilor și 146,8 milioane lei lucrărilor „istorice”.

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, declara în urmă cu două săptămâni că le-a sugerat administratorilor societăţii de stat să fie mai ambițioși pe partea de investiții și să trateze cu mult respect instituțiile bancare, pentru că Hidroelectrica nu a intrat în insolvență din cauza băncilor.

Hidroelectrica a fost în insolvență între iunie 2012 și iunie 2013, iar în februarie a reintrat în insolvență. Statul, acționarul majoritar al companiei, speră să scoată compania din insolvență până la sfârșitul anului în curs.

Potrivit raportului, compania a înregistrat în primele două luni din acest an o cifră de afaceri de 434 milioane lei, în creștere cu 9,6% față de 396 milioane lei în intervalul ianuarie-februarie 2013.

Compania este controlată de stat, prin Ministerul Economiei.

Sursa
Mediafax

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *