Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv și irevocabil recursul formulat de Elsid Titu S.A., trader de energie, împotriva măsurii administratorului judiciar EURO INSOL de aplicare, în anul 2012, a clauzei de forţă majoră în contractul de furnizare energie electrică încheiat cu Hidroelectrica.
Clauza a avut ca rezultat diminuarea cantității de energie livrată de Hidroelectrica pentru Elsid în perioada 01 august 2012 – 01 decembrie 2012. În primă fază, Elsid a formulat contestaţia împotriva măsurii de aplicare a clauzei de forţă majoră în anul 2012, Tribunalul respingând-o ca neîntemeiată şi obligând Elsid la plata cheltuielilor de judecată.
„În 2012 Hidroelectrica s-a confruntat cu cea mai mare secetă din istoria companiei, în 2012 Dunărea a înregistrat cele mai mici debite din ultimii 150 de ani, în 2012 Hidroelectrica a consemnat cea mai mică producţie de energie realizată vreodată de doar 11,8 TWh, în 2012 Hidroelectrica avea semnate contracte de 20 TWh. Că să-şi onoreze aceste obligaţii contractuale, Hidroelectrica cumpăra de la producătorii termo la preţuri cuprinse între 260-300 lei/ MWh şi din piaţa reglementată la 350-400 lei/ MWh ca să o vândă băieţilor deştepţi în pierdere la preţuri cuprinse între 103-132 lei/MWh. Când nu a mai avut bani, după ce intrase într-un deficit de numerar de 783 de milioane de lei şi pe o pierdere de 500 de milioane de lei, Hidroelectrica a activat forţa majoră. Hidroelectrica nu s-a prevalat de o manieră arbitrară de această clauză contractuală şi legală, Camera de Comerţ şi Industrie a României fiind instituţia care a emis certificatul de forţă majoră. Forţa majoră este o clauză exoneratoare de obligaţii fiind recunoscută în legislaţia tuturor ţărilor democratice, indiferent de sistemul de drept. Dar nu şi de băieţii deştepţi. Această atitudine de frondă faţă de o companie ajunsă în incapacitate de plată arată mercantilismul şi ferocitatea cu care tratau băieţii deştepţi Hidroelectrica. Efectul activării forţei majore a fost reducerea în cheie matematică a cantităţilor de energie către toţi cei 41 de parteneri contractuali. Dar Elsid, Electrocarbon, Energy Holding au contestat această măsură.”, a declarat Remus Borza, reprezentantul administratorului judiciar.
La momentul deschiderii procedurii insolvenţei, societăţile Elsid şi Electrocarbon Slatina aveau un preţ contractual fix de 103 lei/ MWh, departe de a acoperi preţul de cost de 187 lei/MWh, în timp ce preţul pieţei oscila în jurul valorii de 220 lei/MWh. Contractele încheiate de Hidroelectrica cu Elsid Titu şi Electrocarbon Slatina au generat, în perioada 2006 – 31 mai 2012, o pierdere de 200 de milioane de lei, arată comunicatul societăţii de energie.