Hidroelectrica a lansat licitația publică internațională pentru proiectul de retehnologizare a Hidrocentralei Stejaru (Dimitrie Leonida), valoarea estimată a lucrărilor fiind de 75 de milioane de euro, informează, luni, compania.
„Pe 16 mai a.c., Hidroelectrica a transmis spre verificare Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP) documentația de atribuire pentru procesul de licitație al proiectului „Retehnologizare CHE Stejaru (Dimitrie Leonida)”.
Valoarea estimată a proiectului este de 75 milioane euro și se va realiza pe o durată de aproximativ 7 ani de la semnarea contractului. Contractul propune retehnologizarea celor șase hidroagregate ce însumează o putere instalată de 210 MW. Prin utilizarea volumului impresionant al lacului de acumulare Izvorul Muntelui, nu mai puțin de 1,23 miliarde de metri cubi de apă (a doua acumulare din țară după Porțile de Fier I, cu un volum de 2,5 miliarde metri cubi), CHE Stejaru injectează în Sistemul Energetic Național în medie 435 GWh anual”, menționează Hidroelectrica, conform Agerpres.
Compania se așteaptă ca, până la finele lunii octombrie 2014, să finalizeze procesul de licitație și să atribuie contractul de retehnologizare a primei hidrocentrale de mare putere din România.
În luna martie 2013, administratorul judiciar a reziliat contractul de finanțare cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru proiectul Stejaru, deoarece instituția a întârziat foarte mult în privința deciziei privind eliberarea sumelor necesare derulării contractului.
Astfel, Hidroelectrica a pregătit documentația de atribuire a proiectului în conformitate cu OUG 34/ 2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, urmând ca finanțarea acestuia să fie asigurată din surse proprii.
Odată cu validarea documentației de către ANRMAP, Hidroelectrica lansează în mod public licitația pentru proiectul Stejaru, cu publicare în sistemul electronic de achiziții publice (SEAP).
Hidroelectrica a informat deja peste 300 de companii din întreaga lume care activează în domeniul hidroenergetic despre intenția lansării proiectului Stejaru, feed-back-ul primit arătând interesul major de care se bucură acest proiect pe plan intern și internațional, mai spune compania.
Hidroagregatele Hidrocentralei Stejaru au fost puse în funcțiune în perioada 1960 — 1962, depășind cu mult durata normală de viață, respectiv 22 de ani.
„Uzura fizică și morală impun o retehnologizare complexă prin reproiectarea tuturor sistemelor și aducerea acestora la nivelul tehnologic utilizat în prezent pe plan internațional. Totodată, exploatarea centralei se va face în condiții de siguranță”, afirmă Hidroelectrica.