Acasă » Electricitate » Hidroelectrica a lansat licitaţia pentru repararea disipatorului de la Porţile de Fier

Hidroelectrica a lansat licitaţia pentru repararea disipatorului de la Porţile de Fier

29 octombrie 2020
Electricitate
energynomics

Compania de stat Hidroelectrica, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, a lansat miercuri în sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP), licitaţia deschisă pentru realizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie pentru repararea disipatorului de la Porţile de Fier I, contract estimat la 58,14 milioane lei fără TVA, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este de 7 decembrie. Lucrările de la Porţile de Fier I ar putea să fie finalizate în cel mult trei ani de la semnarea contractului cu câştigătorul procedurii de achiziţie.

”În data de 28 octombrie 2020, Hidroelectrica a lansat în sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP), licitaţia deschisă pentru realizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie pentru investiţia ‘Măsuri de protecţie suplimentară a disipatorului barajului deversor Porţile de Fier I’. Contractul – de tip ‘la cheie’, este estimat la valoarea de 58,14 milioane lei fără TVA, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este de 7 decembrie”, a anunțat Hidroelectrica.

Situat în aval de baraj, disipatorul de la Porţile de Fier I este o parte de construcţie deosebit de importantă în ceea ce priveşte siguranţa obiectivului de pe Dunăre. Din punct de vedere tehnic, realizarea proiectului este indispensabilă în prevenirea riscului de apariţie a unor deteriorări suplimentare ale pintenului disipatorului, cu implicaţii în afectarea sistemului de galerii al barajului deversor, precizeză compania.

”Albia Dunării a suferit modificări morfologice pe anumite zone, aşa cum au arătat măsurătorile efectuate de-a lungul timpului. Necesitatea remedierii construcţiilor, aflate în exploatare de peste 48 de ani, a fost stabilită în Comisia mixtă româno-sârbă de către cei doi parteneri care operează în comun SHEN Porţile de Fier I. Părţile au decis ca realizarea proiectului să fie făcută de către fiecare beneficiar pe zona sa de responsabilitate”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *