Hidroelectrica susține că lucrările din defileul Jiului aferente construcției centralei hidro de pe sectorul Livezeni-Bumbești nu poluează mediul și beneficiază de toate avizele necesare, au declarat pentru energynomics.ro oficiali ai companiei. În plus, lucrările au fost efectuate în proporție de 85% și au fost investite deja 152 de milioane de euro în proiect.
În luna mai Tribunalul București a respins plângerea unor organizații ecologiste împotriva Hidroelectrica. Asociația Energy Justice și Asociația Neur Weg au cerut suspendarea autorizației de construire emisă de Consiliul Județean Hunedoara, prin care Hidroelectrica a reluat în 2016 lucrările la investiția de amenajare hidroenergetică a Defileului Jiului. Asociațiile susțin, citate de ziarul Pandurul, că Jiul va fi deviat pe o porțiune de circa 20 de kilometri prin tunele subterane, iar în albia râului va rămâne cel mult a opta parte din debitul actual.
Contactată de energynomics.ro, una din organizațiile implicate nu a oferit până în prezent o poziție oficială.
”În anul 2002, în vederea demararii investiției, s-a elaborat ‘Studiul de impact asupra mediului pentru AHE a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbești’ de către ICIM București. Studiul a fost elaborat pe baza legislației existente şi în vigoare în domeniul protecției mediului”, spun oficialii Hidroelectrica.
Ei susțin că studiul a tratat și aspectele legate de impactul produs asupra apelor, respectiv al modificărilor biologice și de calitate a corpurilor de apă, impactul asupra vegetației și faunei terestre, asupra ecosistemului acvatic, a faunei bentice, ihtiofaunei, vegetației și avifaunei.
”În studiu s-a precizat că amenajările hidroenergetice nu produc şi nu emit poluanți în mediu. Luând în considerare identificarea, inventarierea şi evaluarea impactelor, conform Metodei Matriceale recomandată de Comitetul de Mediu al Comisiei Internaționale a Marilor Baraje, a concluzionat că, în ansamblu, amenajarea hidroenergetică a râului Jiu în defileu are impact pozitiv, cert şi permanent asupra factorului uman şi un impact pozitiv important şi permanent asupra apei, în perioada de exploatare, datorită efectelor asupra regimului hidraulic, constând în controlul nivelelor şi debitelor, în sectorul aval de baraj.”
Reprezentanții Hidroelectrica afirmă că organizațiile de mediu ”susțin, fără just temei, că amenajarea hidroenergetică a defileului amenință existența Parcului Național Defileul Jiului şi că amenajarea este ilegală conform standardelor de mediu.”
Investiția AHE a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbești a fost declarată ca lucrare de interes național de utilitate publică şi a obținut Acordul de mediu nr. GJ-51/2003 emis de Agenția de Protecția Mediului Gorj, în conformitate cu prevederile HG nr. 918/2002 şi Ord. MAPM nr. 125/1996, în vigoare la acea dată, având la bază „Studiul de impact asupra mediului pentru Amenajarea hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Livezeni-Bumbești”.
Parcul Național Defileul Jiului a fost constituit prin HG 1581/8.12.2005, deci la aproape trei ani după aprobarea investiției şi la doi ani după emiterea ordinului de începere a lucrărilor la acest obiectiv de investiții.
”În consecință, având în vedere cele mai sus menționate, Hidroelectrica, având obținute toate avizele, acordurile şi autorizațiile conform cerințelor legale, susține necesitatea continuării lucrărilor pentru finalizarea investiției, deoarece este un obiectiv strategic, de interes național; impactul socio-economic este net pozitiv; impactul asupra mediului a fost evaluat prin obținerea acordului de mediu; gradul de realizare a investiției, de 85%, indică faptul că majoritatea lucrărilor au fost executate, sume importante fiind investite în proiect – aproximativ 152 milioane euro”, se mai arată în răspunsul remis energynomics.ro.