Acasă » Electricitate » Distribuţie » Hidroelectrica va depune o contestație în anulare, spune administratorul judiciar

Hidroelectrica va depune o contestație în anulare, spune administratorul judiciar

3 martie 2014
Distribuţie
energynomics

Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, va folosi contestaţia în anulare pentru a scoate compania din insolvenţă după ce Curtea de Apel va prezenta motivarea hotărârii de a da câștig de cauză recursurilor împotriva deciziilor favorabile Hidroelectrica, a declarat pentru Mediafax Remus Borza, de la firma de insolvență.

„Vom folosi contestația în anulare la Curtea de Apel, care este calea pe care o au la îndemână creditorii. Aceştia nu au fost citaţi de Curtea de Apel la termenul de marţi. Adevărații creditori ai Hidroelectrica sunt 12 bănci, care însă nu au fost citate. Instanţa a spus că nu a fost nevoie să fie citate”, a precizat Remus Borza.

Prima dată această cale de atac a fost sugerată de Gabriel Dumitrașcu, directorul direcției de Privatizare din Departamentul pentru Energie, care a și fost numit ulterior administrator special al producătorului de energie electrică deținut de stat. El trebuie să facă planul de reorganizare a companiei aflată din nou în insolvență.

Remus Vulpescu, fost membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, a spus pentru Gândul Live că poate fi exercitată contestația în anulare ca o cale de atac extraordinară deoarece sunt creditori care nu fost citați de Curte.

„Sunt reglementate două căi de atac extraordinare – contestaţia în anulare şi revizuirea. Revizuirea se poate declara în general atunci când se descoperă un înscris reţinut de partea potrivnică sau ascuns sau pe care partea revizuientă nu a putut să-l prezinte instanţei până la judecată inclusiv în recurs.

Contestaţia în anulare pe de altă parte poate fi exercitată, unul din motivele sale, în situaţia în care o parte legal interesată în soluţionarea cauzei nu a fost citată şi noi avem în dosarul insolvenţei de la Hidroelectrica recursul de la Curtea de Apel care a fost soluţionat prin pronunţările de marţi, săptămâna aceasta, aproape toţi creditorii Hidroelectrica au fost ţinuţi în afara procesului, nu au fost citaţi de Curtea de Apel”, a spus Remus Vulpescu în interviu.

1 thoughts on “Hidroelectrica va depune o contestație în anulare, spune administratorul judiciar”

  1. Nici una si nici cealalta cale de atac NU AU SANSE REALE DE CASTIG ! Judecarea cauzei in speta este legata de incalcarea LEGII INSOLVENTEI care nu permite sistarea contractelor in derulare DACA NU SE DEMNONSTREAZA UN PREJUDICIU NOTABIL Ori smecheria cu care Borza la tras pe sfoara pe Ponta a aparut prin compararea pretului energiei de pe PIATA CONTRACTELOR BILATERALE cu pretul energiei de pe PIATA ZILEI URMATOARE . Indicatorul care astfel a dus la depistarea miliardului de euro paguba o fi morala dar materiala NU !
    Daca Borza nu ar fi fost INGAMFAT si patruns de propria inteligenta inegalabila in Ro … ne-ar fi consultat .. ca am mai ramas cativa in Ro … si ar fi luat decizia corecta .
    URMEAZA APROAPE SIGUR PROCESELE ANTIBORZA !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *