Ministerul Energiei a demarat procedura de selecție a membrilor Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, în timp ce trei administratori privați, numiți săptămâna trecută în structurile de conducere ale unor companii de stat, s-au retras în aceeași zi, ceea ce ridică un semn de întrebare cu privire la nivelul de angajament din partea sectorului privat, a declarat ministrul Energiei, Victor Grigorescu.
„Am dat drumul poate la cea mai importantă recrutare din ultimii ani în sectorul energetic, la Hidroelectrica. Îmi doresc foarte tare ca la Hidroelectrica să avem o competiție acerbă pentru Consiliul de Supraveghere. Îmi doresc ca la Hidroelectrica să avem poate cele mai bune minți ale sectorului antreprenorial românesc, care să-și dorească, alături de administrația publică și de Ministerul Energiei, să facă din această companie ceea ce Hidroelectrica merită să fie, și anume nu numai un lider național în domeniu, ci și un lider regional”, a spus Grigorescu.
Ministerul a selectat compania Transearch Internațional SRL pentru a-l asista în procesul de recrutare.
SAPE și CEO pierd manageri
„Am avut o surpriză: trei retrageri în aceeași zi, ceea ce spune ceva despre nivelul de angajament. Când cineva se retrage după o săptămână, se ridică un semn de întrebare. Pentru a realiza acest proces, trebuie și ca sectorul privat să-și asume un angajament. Sper ca din asta să învățăm împreună, pentru că este nevoie de mediul privat să sprijine acest proces, care nu este deloc simplu”, a spus ministrul, la un forum pe teme economice.
Potrivit informațiilor AGERPRES, cei care s-au retras sunt Simona Fătu, fost vicepreședinte Volksbank, și Constantin Jujan, fost director general al Companiei Naționale a Huilei, care au fost numiți membri în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia.
Totodată, Mugur Popescu, director BCR Pensii, s-a retras după ce a fost numit membru în Consiliul de Administrație al Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE).
Cei trei s-au retras în aceeași zi, respectiv marți, 20 septembrie.
Întrebat dacă știe motivele pentru care cei trei s-au retras, Grigorescu a răspuns că va face o analiză în acest sens.
„Însă, dincolo de analiza în sine, este o chestiune mai largă, de principiu. Dacă pe listă sunt oameni care nu vor să vină cu adevărat, atunci am o problemă”, a adăugat Grigorescu.
Potrivit acestuia, de pe listele existente, vor fi numiți noi administratori în locul celor care s-au retras.
„Mi-aș dori ca parteneriatul cu mediul de afaceri să fie unul solid, să putem să atragem în companiile de stat expertiză din mediul privat, care să ne ajute să progresăm”, a subliniat Grigorescu.
Pe data de 13 septembrie, Ministerul Energiei anunța că a încheiat procedurile de selecție a administratorilor pentru trei companii aflate în autoritatea instituției, iar în perioada următoare vor fi desemnați noi membri în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia și în Consiliile de Administrație ale Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) și Oil Terminal.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, procedurile de selecție au fost realizate în concordanță cu principiile Ordonanței de Urgență privind guvernanța corporativă, iar urma procesului de recrutare, au fost selectați următorii membri pentru Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia: Robert Ghelasi, Cornel Bobâlcă, Dan Codescu, Florin Marin, Simona Fătu și Constantin Jujan.
„Persoanele selectate pentru a face parte din Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia au sarcina de a recruta urgent un Directorat definitiv, care să continue implementarea planului de eficientizare a companiei. În lunile următoare, Consiliul de Supraveghere va trebui să prezinte un plan de dezvoltare pe termen scurt și mediu, care să traseze direcțiile clare privind planul de investiții, modernizarea grupurilor energetice proprii sau retehnologizarea carierelor de minerit. Mă aștept ca acest Consiliu de Supraveghere să țină compania departe de ingerințe politice nefaste, să curme risipa și lipsa de integritate, protejând astfel interesele acționarului, dar mai ales pe cele ale salariaților și ale Gorjului. Indiferent cât de grea va fi această misiune, le voi sta mereu alături’, a precizat ministrul Energiei, Victor Grigorescu.
Consiliul de Administrație al SAPE, recrutat în baza principiilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă, este format din: Crăița Bucheru, Dan Agrișan, Marius Mitruș, Mugur Popescu și Daniela Lulache.
Potrivit legii, noii membri vor fi numiți în cadrul Adunărilor Generale ale Acționarilor, convocate în perioada următoare.
Până pe data de 22 septembrie, Ministerul Energiei va completa și convocatorul AGA al Oil Terminal, în vederea alegerii unui nou Consiliu de Administrație. Lista noilor membri va fi făcută publică în următoarea săptămână, precizează ministerul.
Procesul de selecție și recrutare a fost desfășurat, în baza legii, de o asociație independentă, formată din Pricewaterhouse Coopers Tax Advisors & Accountants și George Butunoiu Group.