Acasă » Electricitate » Hidro » Hidroelectrica oferă 3,5 milioane de euro pentru un sistem IT- ERP

Hidroelectrica oferă 3,5 milioane de euro pentru un sistem IT- ERP

21 noiembrie 2014
Electricitate
energynomics

Administratorul Judiciar va implementa în Hidroelectrica un sistem informatic integrat de tip Enterprise Resource Planning cu instrumente de analiză managerială de tip Business Intelligence în valoare de 3,5 milioane de euro, arată un comunicat citat de Bursa. Anunțul de participare cu numărul 155643 la licitația deschisă pentru achiziția ERP-ului poate fi accesat pe site-ul e-licitatie.ro.

Potrivit sursei citate, prin implementarea noului sistem informatic, Hidroelectrica urmărește integrarea proceselor dintre departamente și direcții, colaborarea în timp real, creșterea eficienței operaționale, reducerea costurilor, creșterea vizibilității și a transparenței activității.

„Printre obiectivele specifice ale sistemului integrat se numără consolidarea la nivelul companiei a indicatorilor financiari și de producție, managementul costurilor și îmbunătățirea performanței prin utilizarea de instrumente care folosesc metoda costurilor bazate pe activități, managementul activelor, managementul procesului de producție și furnizare energie, managementul resurselor umane, precum și utilizarea eficientă a jurnalelor de bord pentru realizarea analizelor de business”, mai arată sursa citată.

Conform declarațiilor Administratorului Judiciar, Remus Borza, „va crește eficiența procesului managerial – decizional prin obținerea informațiilor necesare, în timp real, la toate nivelurile: strategic, funcțional și operațional. Se vor implementa multiple forme de organizare a diviziunii muncii, a individualizării responsabilităților și a efortului fiecărui centru de cost, conducând la instituirea unei discipline economico – financiare și la tratarea unitară a fenomenelor.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *