Acasă » Electricitate » Distribuţie » Hidroelectrica, profit brut record în primele şase luni

Hidroelectrica, profit brut record în primele şase luni

21 iulie 2014
Distribuţie
energynomics

Hidroelectrica a realizat în insolvență un profit brut semestrial de aproape 510 milioane de lei, un nou record după ce în perioada de referință a anului trecut realizase peste 480 milioane de lei, cu 28 de milioane de lei mai puțin. Compania pune performanța financiară pe seama controlului drastic al costurilor de operare și pe diminuarea cheltuielilor și datoriilor, din moment ce veniturile sale au coborât cu 110 milioane de lei, raportat la prima jumătate a lui 2013.

Potrivit Hidroelectrica, cheltuielile semestriale cu serviciile au scăzut cu 22% și cele cu salariile și alte beneficii pentru angajați cu 13%. Dobânzile plătite în contul împrumuturilor s-au redus cu 60%, pe fondul reducerii cu peste 40% a datoriilor către bănci în ultimele 12 luni. De fapt, spun cei din companie, datoriile către bănci au coborât de la 841 milioane de euro, cât erau la momentul intrării în insolvența din 2012, la 216 milioane de euro la finalul lunii iunie a acestui an.

Compania de stat accentuează și că rezultate financiare au fost obținute pe fondul introducerii unor presiuni bugerare noi prin două reglementări legislative. Prima dintre ele spune că taxa pe construcții speciale a adus cheltuieli suplimentare de 150 de milioane de lei pentru operațiunile societății.

A doua are legătură cu suplimentarea contribuției către piața reglementată cu 1,3 TWh, unde prețurile, fixate de stat, au coborât cu 8%. Ordinul ANRE privind această suplimentare au redus cu aproape 60,5 milioane de lei veniturile anuale ale Hidroelectrica, spune compania.

Hidroelectrica a vândut, vineri, pe bursa de energie, 198.085 de MWh, cantitate divizată în şapte oferte. Preţul de vânzare a variat între 158,01 lei/MWh şi 176 lei/MWh, conform Agerpres. Cumpărătorii sunt Enel Energie Banat, Enel Distribuţie Muntenia, Enel Distribuţie Dobrogea şi Axpo Energy Romania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *