Acasă » Electricitate » Hidro » Hidroelectrica se restructurează înainte de privatizare, 80% din conducere schimbată

Hidroelectrica se restructurează înainte de privatizare, 80% din conducere schimbată

24 martie 2014
Electricitate
Bogdan Tudorache

###author###

Administratorul judiciar al Hidroelectrica vrea să schimbe 80% din managementul companiei de stat în următoarele două luni, prima mutare fiind aducerea lui Adrian Gheorghe, fost director financiar în cadrul producătorul de conserve Mandy Food, în poziţia de manager al departamentului financiar.

Măsura vine la doar o lună după re-intrarea, atât de blamată oficial de guvern, a companiei în insolvență, în plin proces de pregătire a privatizării, care ar fi urmat să aibă loc în luna iunie. Probabil, dacă demersurile privind privatizarea ar fi continuat, schimbările de management curente nu ar mai fi avut loc.

Privatizarea Hidroelectrica urmează să aibă loc după finalizarea insolvenței, prin scoaterea concomitentă la bursa locală, dar și la o bursă internațională- cel mai probabil, la Londra, a 15% din acțiuni. Reintrarea în insolvență încă ridică semne de întrebare cu privire la motivările instanței.

”Nimeni nu poate avansa o prognoză cu privire la termenul privatizării”, spune Gheorghe Dumitrașcu, Șeful Departamentului Privatizării din Ministerul Economiei.

”Așteptăm să vedem motivarea instanței pentru a vedea căile de atac pentru desființarea acestei decizii”, spune Dumitrașcu. El a precizat că a suspendat pe perioada insolvenței contractul cu consultanții, un consorțiu condus de Morgan Stanley și Raiffeisen, ”urmând să facem restructurare la Hidroelectrica”.

Noi numiri

„Managementul deficitar a fost una din cele nouă cauze care au generat insolvenţa Hidroelectrica. Acesta a fost motivul pentru care am lansat o campanie fără precedent în România privind recrutarea unor profesionişti care să ocupe poziţii în top managementul companiei. Au fost 2.447 de aplicaţii pentru 67 de posturi. Din păcate, anul trecut nu am mai avut timpul fizic să finalizez acest proces. Am reluat interviurile cu cei selectaţi imediat după 25 februarie 2014, data reintrării Hidroelectrica în insolvenţă. În următoarele 2 luni 80% din managementul companiei, atât la nivelul executivului, cât şi la sucursale, va fi schimbat”, a declarat într-un comunicat Remus Borza, administrator judiciar al Hidroelectrica, citat de Mediafax.

Gheorghe o înlocuieşte pe Georgeta Iosif care a ocupat poziţia de director al departamentului financiar al Hidroelectrica din septembrie 2012, după ce în perioada 2003-2012 a fost director economic al companiei.

Noul director al producătorului de energie a lucrat în perioada 1993-1995 în cadrul PwC, apoi până în 2001 a fost director financiar în cadrul ABN Amro Bank România. Din 2002 până în 2009, Gheorghe a ocupat aceeaşi poziţie la Raiffeisen Bank România şi Bancpost. Ultima poziţie ocupată a fost în cadrul producătorului de conserve Mandy Foods International, în calitate de director financiar.

„Insolvenţa Hidroelectrica a răsturnat eterna paradigmă că statul este un prost administrator. Şi companiile statului pot genera stabilitate, încredere şi profit cu condiţia ca aceste societăţi să fie conduse de nişte oameni recomandaţi de competenţe profesionale, moralitate, capabilităţi manageriale şi nu de carnetul de partid. Altminteri, vom condamna în continuare companiile statului la arierate, şomaj, privatizări păguboase sau falimente”, a adăugat Borza.

Hidroelectrica a reintrat în insolvenţă în în luna februarie, după ce a trecut printr-o astfel de procedură în perioada iunie 2010-iunie 2013. Compania este deţinută de stat în proporţie de 80,05% şi de Fondul Proprietatea (19,95%).

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *