Acasă » Electricitate » Hidroelectrica sfătuieşte consumatorii să trimită documentaţia online

Hidroelectrica sfătuieşte consumatorii să trimită documentaţia online

7 ianuarie 2021
Electricitate
energynomics

Hidroelectrica recomandă consumatorilor să trimită toată documentaţia online dacă doresc să devină clienţii companiei, pentru a evita call-center-ul, care este suprasolicitat în această perioadă, iar procedura de schimbare a furnizorului se va realiza în termenul legal de 21 de zile, a declarat Bogdan Buciu, reprezentant al biroului de presă al companiei.

„Volumul mare al cererilor clienţilor de migrare a contractelor către Hidroelectrica face ca numărul de call-center pus la dispoziţie de companie să fie suprasolicitat în aceste zile. Clienţii au însă la dispoziţie şi informaţiile detaliate publicate pe site, astfel încât să poată depune documentaţiile necesare on-line. Schimbarea de contract se va opera conform prevederilor legale, in termen de 21 de zile de la notificarea actualului furnizor cu privire la intenţia clientului de a migra către noul furnizor”, a precizat Buciu, conform Agerpres.

Compania a postat şi pe site o informare pentru clienţi, precizând că documentaţia necesară poate fi trimisă online.

Este vorba despre cererea de încheierea a contractului de furnizare şi contractul-cadru, care trebuie descărcate de pe site, precum şi o copie a actului de identitate, copie a actului de proprietate sau alt document privind dreptul de folosinţă al spaţiului şi o copie a ultimei facturi.

„Pentru a uşura procesul de schimbare a furnizorului şi pentru a scurta timpii necesari contractării, rugăm clienţii să se asigure că actele transmise sunt corecte şi complete. Volumul mare de cereri de schimbare a furnizorului face ca în această perioadă numărul de Call Center Hidroelectrica (021 9834) să fie suprasolicitat, cu impact asupra timpilor de aşteptare pentru preluare a apelurilor. Ne cerem scuze pentru acest disconfort şi vă asigurăm că solicitările trimise pe mail conform indicaţiilor anterioare vor fi procesate”, se precizează în informarea de pe site-ul companiei.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *