Acasă » Electricitate » Hidroelectrica sponsorizează cu peste 10 milioane de lei șapte spitale din România

Hidroelectrica sponsorizează cu peste 10 milioane de lei șapte spitale din România

30 martie 2020
Electricitate
energynomics

Acționariatul Hidroelectrica a aprobat astăzi, 30 martie, în cadrul unei ședințe extraordinare, sponsorizarea unui număr de șapte instituții medicale, cu unități de primiri urgențe, cu suma totală de 10.033.000 lei. Decizia a fost luată ca urmare a situației de risc excepțional pentru sănătatea publică generată de răspândirea noului coronavirus, și în contextul creșterii constante a numărului confirmat de persoane infectate pe teritoriul României.

”Sprijinirea spitalelor românești tocmai a devenit prioritatea numărul unu în politica de sponsorizări a Hidroelectrica. Vedem cu toții în aceste momente nevoile stringente ale sistemului medical național, ale celor aflați în prima linie a luptei cu pandemia. Suntem alături de medici in efortul excepțional pe care îl fac pentru a-i vindeca pe cei bolnavi și a-i proteja pe cei vulnerabili.

Am auzit chemarea în ajutor și răspundem: știm că e mare nevoie de echipamente de primă urgență, echipamente de protecție, materiale de curățare, echipamente sanitare, dezinfectanți și alte obiecte esențiale folosite în scopul protejării pacienților și al personalului. Este momentul să fim solidari.

Doar uniți într-un efort comun și dând dovadă de responsabilitate ne putem întoarce cât mai curând la lumea pe care o știam, la normalul vieții de zi cu zi”, a declarat Bogdan Badea, președintele Directoratului Hidroelectrica.

Decizia de sponsorizare, precum și hotărârile privind alocările de sume au fost luate cu unanimitatea voturilor celor doi acționari, statul român prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și Fondul Proprietatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *