Acasă » Electricitate » Hidroelectrica urcă în clasamentul celor mai profitabile companii din Europa de Sud-Est

Hidroelectrica urcă în clasamentul celor mai profitabile companii din Europa de Sud-Est

5 octombrie 2017
Electricitate
energynomics

Hidroelectrica este cea mai profitabilă companie din Europa de Sud Est, potrivit unui top realizat de SeeNews. Topul include 100 de companii din mai multe domenii din ţări precum Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia şi Slovenia.

Şase companii româneşti domină clasamentul celor mai profitabile zece companii din regiune, în funcţie de maraja de profit, potrivit SeeNews și economica.net. Cea mai profitabilă companie este Hidroelectrica, care a avut în 2016 un profit net de 270,3 milioane de euro. Tot Hidroelectrica ocupă primul loc şi în topul companiilor cu cea mai mare rentabilitate a veniturilor: 36,15%.

Şi următoarele două locuri sunt ocupate tot de companii româneşti. Este vorba de Romgaz, care a avut anul trecut venituri nete de 225,6 milioane de euro şi OMV Petrom SA, cu un profit net realizat în 2016 de 199,9 milioane de euro. Topul este completat de alte companii din România, Croaţia şi Serbia.

Hrvatska Elektroprivreda d.d – 175,2 milioane de euro
Continental Automotive Products – 166,4 milioane de euro
Dedeman – 157 milioane de euro
British American Tobacco (Romania) Trading – 148,1 milioane de euro
Kaufland România – 143,9 milioane de euro
Naftna Industrija Srbije AD – 130,6 milioane de euro
Telekom Srbija AD – 123,2 milioane de euro

Topul 100 al companiilor din Europa de Sud-Est este dominat de cele din România, cu 59 de firme clasate. Cea mai mare companie din regiune în funcţie de venituri este Automobile Dacia, parte a grupului Renault. Compania a înregistrat anul trecut o creştere a afacerilor cu 8% la nivelul de 4,6 miliarde de euro, iar profitul net a crescut de la 99 de milioane de euro în 2015, la 100,5 milioane de euro în 2016. În topul companiilor din sector fianciar-bancar se află Banca Comercială Română, cu un profit net de de 195,1 milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *