Această analiză se bazează pe teza de doctorat „România hub gazeifer regional – aspecte geografice, economice și geopolitice” pe care Filip Negreanu-Arboreanu a susținut-o în 2019; își propune să demonstreze că un hub gazeifer românesc s-ar constitui într-un vector determinant de creștere a competitivității economice și al asigurării siguranței aprovizionării cu gaz în regiunea de sud-est a Europei. Lucrarea a analizat implicațiile construirii hub ului și demonstrează necesitatea acestuia stabilind o corelație statistică directă între nivelul prețurilor medii la gazul natural angro și nivelul de lichiditate al unui hub gazeifer. Pe scurt, realizarea unui hub românesc gazeifer va conduce la reducerea prețurilor la gazul natural în regiune.

Pornind de la piața emergentă a energiei din România și de la pericolul pe care renaționalizarea politicilor energetice îl reprezintă pentru regiunea sud-estului european, din punctul de vedere al competitivității economice și al siguranței aprovizionării – convergența piețelor energiei din Uniunea Europeană se evidențiază drept o nevoie stringentă.

Pentru a atinge obiectivul principal al construirii unui hub românesc de gaze, considerăm că este absolut necesar să înțelegem și să utilizăm în interesul național schimbările majore, deja declanșate în piața energiei.

Instrumente și măsuri

Uniunea Europeană propune în acest moment o nouă strategie-cadru pentru crearea unei uniuni energetice robuste. Este pentru prima dată când întreaga politică energetică a Uniunii este cristalizată într-un document director, ce inițiază o strategie pe termen scurt, mediu și lung. România se află, de asemenea, pentru prima dată în postura de a construi – din interior – un nou vector de prim rang al procesului de integrare europeană – anume Piața Unică a Energiei. Astfel, România poate juca un rol decisiv în asigurarea securității aprovizionării cu energie a Europei, în măsura în care înțelege să își folosească în acest sens potențialul geografic, precum și resursele geologice și comerciale.

Pentru atingerea acestui obiectiv principal, pot fi luate în considerare o serie de instrumente de ordin programatic, între care: o strategie energetică națională racordată pe deplin la procesele ample de transformare inițiate la nivelul Uniunii, dezvoltarea unei viziuni unitare asupra integrării pieței energiei și a măsurilor concrete pentru creșterea securității energetice, prioritizarea construirii unei piețe lichide și robuste a energiei în România. Regândirea strategiei energetice și schimbarea paradigmei în care energia ieftină din producția internă este folosită exclusiv ca pârghie pentru a îndulci prețul gazului rusesc sunt două dintre aceste măsuri direcționate spre o nouă viziune, în care energia devine un bun pe deplin tranzacționabil în piețe lichide.

Ideea acestui studiu a pornit de la amplele dezbateri din societatea românească cu privire la regimul și viitorul exploatării resurselor de gaz natural, nou descoperite în zona de exclusivitate economică a României din Marea Neagră. Incertitudinea traiectoriei de dezvoltare a pieței românești a gazului, precum și necunoscutele regionale și globale ale rolului gazului natural în mixul energetic al viitorului ne-au îndreptat cercetarea către o analiză extinsă a posibilității existenței unui hub gazeifer românesc. Această analiză a oportunității construirii unui asemenea hub pe teritoriul țării noastre propune, în premieră, societății academice dar și publicului românesc în ansamblu o perspectivă eminamente globală asupra schimbărilor majore din economia gazului natural, declinată permanent prin prisma situației regionale și locale a României.

Contextul

Intrarea relativ târzie a gazului în mixul global al combustibililor (după cărbune și petrol) a determinat construirea unui mecanism tradițional de formare a prețului prin raportare la cotațiile petrolului. Totodată, prin natura sa fizică, ce împiedică înmagazinarea unor volume suficient de mari și care a restricționat inițial modalitățile de transport la gazoducte, gazul devine un combustibil tratat până la sfârșitul secolului XX în cheie geopolitică. Totuși, geopolitica gazului, manifestată à la lettre prin construcția gazoductelor dintre URSS și vestul Europei, în urma crizelor petrolului din 1973 și 1979, determină concomitent primele inițiative de liberalizare a piețelor gazului din Statele Unite și Marea Britanie. Aceste evoluții sunt apoi incluse și extinse în filonul principal de dezvoltare a Pieței Unice a Uniunii Europene, prin seria legislației comunitare de liberalizare totală și unificare a piețelor gazului, care continuă și astăzi. Din punct de vedere tehnic, evoluția tehnologiilor care permit transportul gazului în formă lichidă pe tankerele de gaz natural lichefiat, coroborată cu descoperirea resurselor imense de gaz de șist americane, datorată tot inovației tehnice, accelerează schimbarea mecanismelor de formare a prețului en gros la gazul natural. Astfel, raportarea tradițională la prețul petrolului, precum și clauzele res­trictive cunosc o reducere a ponderii în mecanismul de stabilire a prețului la gaz la nivel mondial.

Resursele de gaz din regiunea Mării Negre

Din perspectiva volumelor, a distribuției și a modalităților de acces pe care România le are la îndemână merită subliniată disponibilitatea resurselor proprii de gaze naturale ale României pe teritoriul național, în zona de exclusivitate economică din bazinul Mării Negre, sau în statele limitrofe regiunii noastre.

Totodată, putem observa fenomenul de epuizare a resurselor continentale ale României, care pune în pericol securitatea aprovizionării cu gaz a economiei și a populației, prin creșterea gradului de dependență de importuri. Totuși, acest pericol este teoretic înlăturat complet de descoperirile de gaz din Marea Neagră, cu cei aproximativ 130 de miliarde de metri cubi de gaz certificați de concesionarii câmpurilor din zona de exclusivitate economică. Realizarea acestor exploatări, precum și finalizarea licitațiilor restului de câmpuri, neatribuit până în acest moment, reprezintă, conform analizei noastre, semnele de întrebare ce planează asupra succesului utilizării acestor resurse.

În ceea ce privește ale resurse din zona bazinului Mării Negre, circumstanțe diferite fac ca nici Bulgaria, nici Turcia și nici Ucraina să nu poată constitui surse suplimentare de aprovizionare pentru România.

Spre deosebire de statele riverane Mării Negre, cele din regiunea adiacentă prezintă rezerve semnificative de gaz de care ar putea beneficia piața regională. Astfel, Rusia, cu rezervele sale imense dovedite, va continua să ofere Uniunii Europene circa 40% din necesarul de consum pe termen mediu, deși noile exploatări din zonele arctice sunt blocate în urma sancțiunilor aplicate după anexarea Crimeei. Totuși, dezvoltarea Coridorului Sudic și a piețelor gazului din estul Europei va pune presiune pe mecanismele rigide de formare a prețului, utilizate de Gazprom, și va conduce la scăderea prețului la gazul rusesc. Prin metoda analogiei cu deciziile OPEC luate în timpul scăderii masive a prețului la petrol din 2014, am demonstrat la acest punct că viteza cu care rezervele românești și cele caspice vor intra în piața regională este determinantă pentru succesul exploatării și al profitului obținut din aceste noi resurse.

În ceea ce privește existența unor noi resurse de gaz accesibile României nu trebuie ignorate terminalele de gaz lichefiat din Marea Mediterană. Unele sunt deja existente, precum cel din Revithoussa, Grecia, sau planificate, precum cele suplimentare din Grecia și Krk din Croația. Acestea reprezintă poarta de acces a regiunii sud-est europene la piața globală a gazului și la prețurile formate exclusiv pe baze competitive. De aceea, am afirmat că eforturile de accelerare a exploatării noilor resurse ale României sunt extrem de importante pentru a reuși securizarea unei cote de piață, într-un context în care lupta pentru controlul acestor terminale expune interese majore ale marilor companii care dezvoltă Coridorul Sudic.

Cuantificarea surselor și a volumelor disponibile Europei de Sud-Est ne permite să afirmăm că scăderea dependenței de gazul rusesc este o certitudine cu un orizont de materializare pe termen mediu. Arhitectura relațiilor economice ale Gazprom cu partenerii vestici determină un curs ireversibil de contaminare a mecanismelor de formare a prețului la gazul rusesc cu elemente competitive, precum referințe la cotațiile din huburile principale. Dar aceste schimbări definitive ale prezenței Gazprom pe piețele vestice nu pot garanta ieșirea estului european din paradigma contractelor cu prețuri necompetitive, mai ales în perspectiva renunțării la tranzitul ucrainean al gazului rusesc. Acest fapt reprezintă o provocare pentru statele din regiune de a construi acele proiecte capabile să diversifice sursele de aprovizionare. Proiectele analizate, pe care le considerăm vitale pentru realizarea acestui deziderat, sunt cele componente ale traseului Coridorului Sudic, aflat în curs de finalizare: Conducta Caucazului de Sud, Conducta Trans-Anatoliană și Conducta Trans-Adriatică. Acest complex de proiecte, ce leagă prin gazoducte câmpurile din Marea Caspică prin Georgia de Turcia, Grecia, Albania și Italia, va trebui completat de interconectorul Grecia-Bulgaria și de proiectul BRUA ce leagă Bulgaria, România, Ungaria și Austria, pentru a putea alimenta întreaga zonă est-europeană din noua sursă de gaz azer.

Aspectele geopolitice ale economiei gazelor naturale

Totodată, aspectele geopolitice ale economiei gazelor naturale se află într-o serie de schimbări majore, determinate de evoluția piețelor gazului și de integrarea acestora într-o singură piață globală emergentă.

Crearea și dezvoltarea hubului de tranzacționare din Marea Britanie au fost determinate de inițiativa de privatizare a British Gas, în urma crizelor succesive ale petrolului și a deciziei vestului continental de a construi gazoductele dinspre URSS. Privatizarea a creat cererea fizică pentru o platformă de echilibrare a rețelei de transmisie a gazului. Exemplul britanic a fost extins în vestul Europei prin legislația europeană. Astfel, o presiune geopolitică a lipsei alternativei la gazul rusesc a accelerat dezvoltarea piețelor lichide ale gazului în mod contraintuitiv. Contribuția gazului lichefiat, transportat oriunde în lume, a adus creșterea continuă a ponderii prețurilor competitive pentru gaz, în dauna contractelor restrictive pe termen lung.

Aceste evoluții spre liberalizarea piețelor gazului au însemnat și reducerea prețului mediu la gaz în piețele cu huburi lichide. Am demonstrat această corelație directă între nivelul de lichiditate al unui hub gazeifer și prețurile mai mici prin metoda prelucrării și analizei statistice a datelor privind prețurile medii la gazul natural și a clasificării huburilor realizate de Federația Europeană a Traderilor din Energie, cu ajutorul SPSS. Evidențierea matematică a acestei relații de corelare reprezintă una din concluziile principale ale lucrării mele de doctorat, care ne permite să afirmăm că realizarea unui hub românesc gazeifer este necesară pentru a reduce prețurile la gazele naturale.

Hubul gazeifer românesc nu poate exista, însă, în lipsa unei infrastructuri adecvate, care să permită accesul la toate sursele de aprovizionare și la piețele din regiune. Prin analiza comparativă a situației interconexiunilor din Uniunea Europeană, care se confruntă simultan cu reflexe de renaționalizare și protecționism și cu dorința de a avea acces la cât mai multe surse de aprovizionare, arătăm necesitatea dezvoltării infrastructurii. Totodată, demonstrăm nevoia accesului la piața globală a gazului prin studiul de caz al situației Lituaniei, care a obținut o scădere cu 43% a prețului la gazul rusesc în urma achiziției unui terminal LNG.

Contextul global de corelare și integrare a piețelor gazului, prin alinierea prețurilor determinată de creșterea ponderii LNG-ului și a exporturilor americane de gaz, reprezintă o retragere a factorului geopolitic din ecuația economică a gazului. Postulăm astfel conceptul paradoxului geopolitic al gazului, care reprezintă antagonismul între reflexele de protejare a aprovizionării și necesitatea cooperării internaționale pentru construcția gazoductelor.

Trecerea de la securitatea în aprovizionare la asigurarea sustenabilității pe termen lung

Analizând forțele care alimentează dezbaterea și conturarea politicilor energetice europene actuale, observăm o schimbare în obiectivul final al oricărui proiect tehnologic sau de infrastructură, de la nevoile pe termen scurt de asigurare a securității aprovizionării la asigurarea pe termen lung a dura­bilității climatice și de mediu.

Această schimbare majoră a obiectivelor politicilor energetice face parte dintr-o acțiune mai largă, la nivel global, numită generic lupta împotriva schimbărilor climatice. Principalii poluatori, cum ar fi China și India, dar și alte țări în curs de dezvoltare, consideră că acest proces de decarbonizare a economiei trebuie să fie cuplat în primul rând cu menținerea ritmului de creștere economică. În schimb, economiile dezvoltate consideră că pericolele creșterii temperaturilor medii globale sunt mai urgente decât dezvoltarea economică.

Această ambivalență în abordarea schimbărilor climatice creează mari dificultăți în coordonarea politicilor energetice la internațional. În ceea ce o privește, poziționarea Uniunii Europene ca lider mondial în sustenabilitatea climatică a făcut ca gazele naturale și viitorul lor în noua arhitectură a energiei durabile să devină teme centrale ale dezbaterii publice.

Rolul viitor al gazelor naturale în mixul energetic european nu este clar, din cauza schimbării obiectivelor și a legislației europene. Aceste obiective pot conduce la o reducere drastică a emisiilor de carbon. Prin urmare, utilizarea gazelor naturale drept combustibil al viitorului este încă posibilă. Acest lucru ar trebui să determine accelerarea exploatărilor românești pentru securizarea susținerii prin legislația europeană și prin proiectele finanțate la nivel european pentru infra­structura necesară hubului nostru.

Întărirea infrastructurii de gaze naturale

Poziționarea României în politica europeană trebuie direcționată către acele proiecte care deservesc hubul românesc regional, fără a miza pe o singură soluție, cum a fost cazul gazoductului Nabucco. Pentru acest lucru, trebuie realizată o racordare reală instituțională între planul local și cel european. Susținem acest lucru prin analiza comparativă dintre exemplul negativ al Nabucco și cel pozitiv al negocierii Mecanismului pentru Interconectarea Europei.

Strategia energetică a României trebuie reașezată pe baze solide privind explicarea rolului benefic al pieței lichide și al hubului gazeifer, prin introducerea analizelor comparative privind evoluția prețului la gaz și prin definirea rolului gazului ca parte principală în mixul energetic viitor (în dauna cărbunelui). Recomandăm, de altfel, transparentizarea și creșterea competitivității între concesionari, la licitațiile privind câmpurile de exploatare, prin crearea unui registru național digital pentru resursele minerale.

Agregarea lichidității din regiune, o condiție sine qua non pentru realizarea hubului gazeifer din România, poate fi atinsă prin dezvoltarea infrastructurii de racordare a noilor resurse din Marea Neagră la piețele din vecinătate și prin realizarea tuturor interconexiunilor prin care gazul românesc ar urma să dobândească rolul de arbitru între coridoarele nordice cu gaz rusesc și cel sudic cu gaz azer. Cooperarea regională pentru finalizarea proiectelor Coridorului Vertical, BRUA și Interconectorul Grecia-Bulgaria, sunt deci absolut vitale pentru hubul românesc.

Analiza noastră a conturat trei scenarii posibile privind piața gazelor naturale din România. Scenariul optimist, cel moderat și cel pesimist reflectă rezultatele unei accelerări sau ale unei întârzieri în exploatarea resurselor de la Marea Neagră, ale realizării sau nu a interconexiunilor necesare și în cele din urmă ale creării sau nu a hubului regional.

Evoluțiile de pe scena politică românească din ultimii ani includ lipsa unei decizii predictibile pe termen lung privind regimul fiscal aplicabil operațiunilor offshore, precum și lipsa oricărui progres în ceea ce privește reglementarea unei piețe de tranzacționare libere și transparente a gazelor naturale. În acest context, pare că ne apropiem de scenariul pesimist, ceea ce înseamnă de fapt sfârșitul hubului românesc de gaze.

–––––––––––––-

Articolul a apărut inițial în numărul din martie 2020 al Energynomics Magazine.

Dacă vrei să primești prin curier acest număr (martie 2020), în format tipărit sau electronic, scrie-ne la adresa office [at] energynomics.ro, pentru a te include în lista de distribuție. Toate numerele anterioare sunt accesibile AICI, în format electronic.