Hunt Oil Company of Romania, subsidiară a grupului petrolier american Hunt Oil, vrea să contracteze servicii de prospecţiune seismică 3D pe timp de un an în zona Adjud, judeţul Vrancea. Compania are nevoie de achiziție de date 3D pe o suprafaţă de aproximativ 230 de kilometri pătraţi, costurile fiind de 7,3 milioane euro, cu TVA inclus, notează Mediafax.
Contractul vizează inclusiv obţinerea permiselor şi autorizaţiilor, identificarea proprietarilor de teren şi obţinerea accesului pentru prestarea serviciilor, potrivit unui anunţ al companiei. Proiectul va fi finanţat de subsidiara grupului american din surse proprii. Serviciile vor fi contractate prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut. Oferte vor fi primite până în 7 mai, specifică firma petrolieră.
Hunt Oil Company of Romania are un parteneriat cu OMV Petrom, încheiat în 2010 în legătură cu două zăcăminte petroliere în Adjud şi Urziceni. Între timp, cele două companii au anunţat la finele anului trecut descoperirea unui zăcământ de ţiţei şi gaze în sudul judeţului Buzău, după o investiţie comună în explorare de 5 milioane de euro.