Autoritățile lucrează la realizarea unui fond pentru eficiență energetică, joi fiind stabilită o întâlnire cu premierul pentru constituirea acestuia, a declarat, miercuri, președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Iulian Iancu, într-o conferință pe tema politicilor de eficiență energetică.
„Se lucrează la realizarea fondului. Mâine (joi — n. r.) va fi o întâlnire la nivelul primului ministru pentru constituirea fondului pentru eficiență energetică. (…) Noi astăzi nu avem sursă de finanțare a fondului de eficiență energetică. Vă invit, pe cei direct interesați, să ne înaintați într-un timp foarte scurt soluții de modificare a Codului fiscal în vederea aprovizionării, finanțării și susținerii acestui fond”, a spus Iancu, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, autoritățile se află într-un proces de modificare a legii privind sursele regenerabile de energie.
„Suntem în proces de modificare a legii privind sursele regenerabile de energie în dorința de a fluidiza, flexibiliza, crea posibilitatea de tranzacționare pentru un număr cât mai mare de producători, contracte directe, ca să încurajăm investițiile, în special la nivelul investitorului mic, și valorificarea pe tot cuprinsul țării a unor resurse de materii prime disponibile în diverse zone din România”, a mai afirmat președintele Comisiei pentru industrii și servicii.