Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis că toate firmele sancționate pentru fapte anticoncurențiale, în baza Legii Concurenței, nu beneficiază de reducerile majore prevăzute de Legea privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale (nr. 203/2018), a anunțat Consiliul Concurenței.
Conform legii privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, se ”poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege și în acele situații în care actul normativ de stabilire a contravențiilor nu prevedea expres această posibilitate”.
În același timp, Legea Concurenței (21/1996) prevede că amenda minimă, care poate fi aplicată pentru o faptă anticoncurențială este de 0,5% din cifra de afaceri.
”Dacă s-ar aplica această regulă, de a achita jumătate din minim, am ajunge în situația în care o companie care a fost sancționată cu 10 % din cifra de afaceri pentru o încălcare gravă a legii, cum este participarea la un cartel sau abuzul de poziție dominantă, ar plăti o amendă de 0,25%, deci de 40 de ori mai mică. În acest fel, activitatea noastră de sancționare și corectare a comportamentului ilicit ar fi total ineficientă și golită de conținut, încălcându-se legislația europeană în domeniu pe care avem obligația de a o respecta în calitate de stat membru”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Ca urmare, Consiliul Concurenței a solicitat ICCJ să stabilească dacă această prevedere se aplică și în situația sancțiunilor date de autoritate, de exemplu în cazul companiei Happy Tour SRL care a fost amendată cu 111.506 euro pentru coordonarea comportamentului pe piaţa comercializării produselor turistice.
Judecătorii ICCJ au hotărât că dispoziţiile privind achitarea a jumătate din amenda minimă, prevăzute de Legea privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, nu sunt aplicabile în ceea ce priveşte sancţiunile contravenţionale aplicate prin decizii ale Consiliului Concurenţei.
Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie și se aplică tuturor cazurilor.