Compania de proiect ICGB, responsabilă cu implementarea interconectării Grecia-Bulgaria, a semnat un contract cu PRISMA European Capacity Platform GmbH, principala platformă europeană de comercializare a capacității de gaze, marcând o etapă importantă în pregătirile pentru lansarea exploatării comerciale a conductei. Astfel, ICGB își va licita capacitatea la punctele de interconectare cu DESFA și TAP din Grecia prin intermediul PRISMA.
„Capacitatea conductei IGB este de 3 bcm/an pe direcția Grecia – Bulgaria și poate fi extinsă la 5 bcm/an, permițând fluxul invers dacă va exista interes din partea pieței”, a declarat directorul general al ICGB din partea bulgară Teodora Georgieva. Potrivit acesteia, includerea pe platformă ca operator de transport al gazelor naturale va permite ICGB să vizeze noi piețe, consolidând în continuare pozițiile Bulgariei și a Greciei pe harta energetică a regiunii. „În prezent, jumătate din capacitatea interconectorului este deja rezervată – un total de 1,57 miliarde de metri cubi (bcm). Patru din cei cinci expeditori care și-au rezervat capacitate sunt complet noi pe piața bulgară și ne determină să credem că interesul internațional și de piață pentru proiect va crește doar după lansarea sa comercială”, a afirmat ea.
În prezent, PRISMA conectează în total 19 piețe și peste 40 de operatori de infrastructură. Platforma funcționează cu peste 660 de transportatori, permițând operatorilor de transport să își comercializeze produsele în mod transparent și sigur.
„Aderarea ICGB la PRISMA reprezintă un pas important către integrarea pieței est-europene în comunitatea bine stabilită a operatorilor europeni, sporind astfel armonizarea și transparența pieței gazelor naturale”, a declarat directorul general al PRISMA Götz Lincke.
Conducta ICGB este de o importanță crucială pentru creșterea securității aprovizionării și pentru asigurarea diversificării surselor de gaze naturale pentru Bulgaria și regiunea Europei de Sud-Est. În prezent, toate eforturile se concentrează pe intrarea în exploatare comercială în iulie 2022. În noiembrie, ICGB a primit licența pentru transportul gazelor naturale pe teritoriul Bulgariei pentru o perioadă de 35 de ani, în urma a unei decizii a Comisiei de reglementare a energiei și apei (EWRC). Se preconizează că o decizie similară pentru 50 de ani va fi emisă de autoritatea elenă de reglementare în domeniul energiei RAE.