Laszlo Varro a fost numit în postul de economist şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA), preluând poziția lui Fatih Birol, care a devenit Directorul Executiv al Agenției în septembrie anul trecut, a anunţat IEA. Laszlo Varro lucrează la IEA din 2011.
În noua sa poziţie, Laszlo Varro va conduce Biroul de Economie şi Investiţii, un nou departament în cadrul IEA care ar urma să ofere analize economice şi sprijin metodologic pentru IEA. De asemenea, Biroul de Economie şi Investiţii va sprijini agenda directorului executiv al IEA.
Laszlo Varro şi-a început cariera de economist la Banca Naţională a Ungariei după terminarea studiilor la Universitatea Cambridge. Între 2000 şi 2005 Varro a fost directorul Departamentului de reglementare a preţului din cadrul Autorităţii de reglementare a energiei din Ungaria, iar între 2005 şi 2011 a fost director pentru dezvoltarea strategiei la grupul energetic ungar MOL.
Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973-1974 pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.