Cererea mondială de petrol va atinge nivelul maxim „înainte de sfârşitul deceniului”, potrivit unui raport anual publicat miercuri de Agenția Internațională a Energiei (IEA), care estimează pentru prima dată atingerea vârfului cererii mondiale de petrol înainte de 2030, informează AFP.
„Tranziția la o economie cu energie curată se accelerează, lăsând să se întrevadă un vârf al cererii mondiale de petrol înainte de sfârşitul acestui deceniu, pe măsură ce vehiculele electrice, eficiența energetică şi alte tehnologii progresează”, a declarat directorul general de la IEA, Fatih Birol, într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.
Conform noilor previziuni pentru următorii cinci ani, organizația cu sediul la Paris subliniază că, chiar dacă cererea totală de petrol va continua să crească până în 2028, ritmul de creştere va încetini semnificativ spre sfârşitul perioadei de prognoză, după care se estimează că va fi atins nivelul de vârf al cererii mondiale de petrol.
„Pe baza politicilor guvernamentale actuale şi a tendințelor de pe piață, cererea mondială de petrol va creşte cu 6% între 2022 şi 2028, pentru a ajunge la 105,7 milioane de barili pe zi în 2028, susținută de o cerere solidă din partea sectoarelor petrochimie şi aviație”, susțin experții IEA. „Cu toate acestea, creşterea anuală a cererii se va diminua de la un avans de 2,4 milioane de barili pe zi în acest an, până la un avans de doar 400.000 de barili pe zi în 2028, ceea ce lasă să se întrevadă un vârf al cererii”, adaugă experții.
Atingerea acestui nivel de vârf va avea loc, potrivit IEA, mai devreme decât se preconiza anterior. În precedentul raport ‘World Energy Outlook’, publicat în 2022, IEA estima că „cererea mondială de petrol îşi va reveni, în pofida prețurilor ridicate, urmând a culmina şi a se stabiliza în jurul anului 2035”.
Potrivit IEA, utilizarea de benzină, al doilea cel mai important produs petrolier, va începe să scadă încă din 2023, iar utilizarea de petrol drept carburant pentru transport ar urma să scadă după 2026. Însă acest declin ar urma să fie încetinit de cererea în plin având pentru produse petrochimice, precum şi de creşterea puternică a consumului de petrol în economiile emergente, care vor contracara în mare parte diminuarea cererii în economiile avansate.
„Prețurile ridicate la energie şi problemele cu securitatea aprovizionării evidențiate de criza energetică mondială, agravată de războiul din Ucraina, accelerează tranziția spre tehnologiile energetice mai curate”, subliniază IEA.
În consecință, este posibil ca cererea de petrol a țărilor OECD să atingă un vârf încă din acest an, urmând să înceapă să scadă după 2024. Pe termen mediu, vânzările mari de vehicule electrice va face ca ritmul de creştere a cererii de petrol a Chinei să încetinească în ultimii ani ai intervalului de prognoză astfel că în jurul anului 2027 India va deveni principalul motor al creşterii cererii mondiale de petrol.