Acasă » Regenerabile » Implementarea proiectelor de energie regenerabilă se va lovi de lipsa specialiștilor

Implementarea proiectelor de energie regenerabilă se va lovi de lipsa specialiștilor

5 martie 2023
Regenerabile
energynomics

Afluxul masiv de fonduri destinate investițiilor în energie și eficiență energetică este un lucru pozitiv, dar implementarea proiectelor s-ar putea să se lovească de lipsa specialiștilor.

”Vedem că sunt foarte mulți bani și toată lumea investește dar temerea mea ca om care activează în zona de implementare este că la firul ierbii sunt foarte puțini oamenii sau foarte puține companii cu resursă umană pregătită”, a declarat Claudiu Butacu, președintele asociației EfdeN, la conferința “Orașe inteligente“, organizată de Energynomics.

Asociația pe care o conduce a început să clădească o comunitate destinată prosumatorilor în care încearcă să aducă împreună firme de montaj de instalații de energie regenerabilă, furnizori de materiale și de soluții tehnice și prosumatori.

În prezent, din această comunitate fac parte peste 20.000 de oameni care comunică activ, dar au fost sesizate o serie de dificultăți. ”Sunt companii care fac instalări pe genunchi, care nu folosesc produse la cel mai înalt nivel de tehnologie. Până acolo încât, uneori, în loc de cleme de prindere ale panourilor fotovoltaice se folosesc colțari de mobilă. De multe ori, unele companii cer niște bani în avans de la oameni pentru a-i pune la o coadă fictivă sau pentru a-i avansa pe cei care vor să beneficieze de programele de la AFM”, a adăugat Butacu.

În plus, nu sunt foarte mulți electricieni autorizați, iar unele firme montează panouri solare folosind personal necalificat. Unul dintre motive ține de faptul că în ultimii trei ani de pandemie, universitățile nu au putut să pregătească specialiștii așa cum ar fi trebuit, pentru că astfel de lucruri nu pot fi învățate prin școala online.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI CLAUDIU BUTACU

”Este o situație pe care o constatăm chiar și când recrutăm oameni pentru proiectul nostru. Sunt mulți studenți care nu au habar de nimic. Lucrurile astea sunt reale. Iar dacă ne prefacem că nu sunt, atunci e posibil să ajungem să implementăm cu aceiași oameni și bugetele acelea de 500 de milioane, PNRR-uri și așa mai departe”, a mai spus Butacu.

Conferința “Orașe inteligente“ a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri, între care ABB, ENGIE Romania, Finder, Flash Lighting Services, Photomate, REI Group, SIXT.

1 thoughts on “Implementarea proiectelor de energie regenerabilă se va lovi de lipsa specialiștilor”

  1. Pingback: Implementarea proiectelor de energie regenerabilă se va lovi de lipsa specialiștilor - Piramid Energy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *