România a importat, în perioada ianuarie – aprilie 2017, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 542.100 tone echivalent petrol (tep), cu 251,1% (387.700 tep) mai mult față de perioada similară din 2016, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).
Creșterea importurilor a fost determinată de o scădere a prețurilor externe, deși și producția internă a crescut ușor. Producția internă de gaze naturale a totalizat, în primele patru luni ale acestui an, 2,78 milioane tep, fiind cu 2,3% (63.500 tep) peste cea din aceeași perioadă din 2016.
Conform proiectului Strategiei Energetice a României, publicat pe site-ul ministerului de resort, producția anuală de gaze naturale este de așteptat să scadă ușor, până la o medie de 9-10 miliarde metri cubi pentru perioada 2016 — 2030, precizează Agerpres. Documentul menționează că producția de gaze naturale va scădea, după ce atinge un nou vârf de 132 TWh în 2025, ca urmare a producției din Marea Neagră, la 96 TWh în 2030 și la 65 TWh în 2050. Scenariile de preț mic prevăd o scădere către zero a producției de gaze începând cu 2045.