O schimbare importantă a avut loc în SUA și a fost în mare măsură alimentată de una dintre cele mai puțin probabile locuri: Texas.
Se pare că lucrurile au luat în SUA o traiectorie nouă în ceea ce privește energia curată, în mare parte diferită de poziția actualei administrației – care e pro combustibili fosili și contra energiei regenerabile. Dar, după cum se vede, energia regenerabilă își continuă creșterea. În luna aprilie, sectorul energiei regenerabile (hidro, biomasă, eoliană, solară și geotermală) a generat mai multă energie electrică decât uzinele pe bază de cărbune, iar proiecțiile actuale sugerează că va conduce, de asemenea, în topuri, în fața cărbunelui, în luna mai.
O schimbare impresionantă, reprezentativă pentru acest punct de atracție, este statul Texas, în mod tradițional unul dintre statele americane cele mai apreciative la adresa combustibililor fosili. Vântul și energia solară din acest stat au depășit cărbunele pentru primul trimestru al anului 2019 și, cu 300 de proiecte în domeniul energiei regenerabile care se află în prezent în desfășurare în Texas, există motive de optimism că acesta va trece încet de la cărbune la energia regenerabilă, potrivit zmescience.com.
Texas nu este, însă, singular. Mai multe state, inclusiv California, New Mexico și Hawaii, au anunțat politici prin care sprijină energia ecologică. Cu toate acestea, aceasta nu înseamnă că sursele regenerabile au devenit dominante în SUA.
Este încă departe momentul în care regenerabile depășesc cărbunele la nivel național, anual.