Acasă » Regenerabile » Solar » În pofida reducerii subvenţiilor, sunt lansate regenerabile de 100 de milioane de euro

În pofida reducerii subvenţiilor, sunt lansate regenerabile de 100 de milioane de euro

2 iulie 2015
Regenerabile
Bogdan Tudorache

Mai multe centrale electrice din surse regenerabile cu o putere instalată cumulată de peste 60 MW şi investiţii totale de peste 100 de milioane de euro vor fi puse în funcţiune în perioada următoare, potrivit Transelectrica.

„În perioada imediat următoare urmează să se racordeze la Reţeaua Electrică de Transport (RET) 40 MW în centrale electrice eoliene (CEE Babadag 3 – 30 MW şi CEE Casimcea 1 – 10 MW), 18 MW în centrale electrice fotovoltaice (CEF Oneşti), 15 MW în centrale electrice pe biomasă (CEB Reci)”, conform Mediafax şi Bursa.

Având în vedere costurile estimative necesare pentru construcţia unui MW în funcţie de sursa de energie, rezultă că aceste investiţii se ridică în total la peste 100 de milioane de euro.

Puterea instalată în Sistemul Energetic Naţional la 1 aprilie 2015 era de 22.308 MW în total: hidro – 6.376 MW (28,5%), cărbune – 5.718 MW (25,6%), hidrocarburi – 4.539 MW (20,3%), eolian – 2.953 MW (13,2%), nuclear – 1.413 MW (6,3%), solar – 1.208 MW (5,4%), biomasă – 100 MW (0,45%) şi geotermală – 0,05 MW.

Producţia de energie electrică a României în anul 2014 a fost de 60,6 TWh, fiind în creştere cu 11,3% comparativ cu cea realizată în anul 2013.

„Creşterea producţiei interne a fost determinată pe de o parte de creşterea consumului intern în anul 2014 cu 1,9% comparativ cu 2013, iar pe de altă parte de creşterea soldului energiei electrice tranzacţionate transfrontalier cu 254,7% comparativ cu anul 2013”, se mai arată în datele transmise de Transelectrica.

În ceea ce priveşte intenţiile de instalare de grupuri noi, conform informaţiilor transmise de producătorii existenţi, acestea însumează o putere netă disponibilă estimată la circa 6.231 MW, exclusiv centralele bazate pe surse regenerabile de energie.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *