Este nevoie de o presiune mai puternică exercitată de comunitatea energetică asupra parlamentarilor pentru a accelera adoptarea măsurilor legislative prin care să fie eliminate efectele OUG 114/2018. În cadrul conferinței organizate de energy-center.ro, reprezentantul reglementatorului a prezentat pașii viitori pentru ca România să se conformeze legislației europene și să îndepărteze riscul aplicării unor sancțiuni financiare.
O revenire bruscă la o piață liberalizată în lipsa unor instrumente de protecție a consumatorului vulnerabil ar fi produs efecte mai grave decât cele introduse de reglementarea prețurilor, a opinat Claudiu Dumbrăveanu, director general al Direcției Generale Piața de energie și prețuri, din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE. Domnia sa a anunțat că în Senat se lucrează deja la o lege prin care modificările aplicate la legea energiei și la legea de funcționare a ANRE introduse de OUG 114/2018 să fie eliminate. În plus, vor fi introduse noi schimbări pentru ca România să se conformeze la Regulamentul privind piața de energie electrică, act ca re va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2020.
“Suntem în ceasul al 12-lea și trebuie să forțăm oarecum să apară această nouă modificare a Legii 123, implicit o nouă abordare a reglementărilor […]. Dacă până în 26 decembrie nu modificăm legislația și nu ne conformăm directivelor europene, nimeni nu ne va mai crede că suntem deschiși la dialog”, a insistat Claudiu Dumbrăveanu.
Comisia din Senat a decis etapele re-liberalizării piețelor de energie electrică și gaze
Plafonul prețului la gaze va fi eliminat în două etape, până la 31 martie 2021, cu 11 luni mai devreme decât prevede legislația în prezent în vigoare, iar furnizarea energiei electrice consumatorilor casnici va fi de-reglementată în trei etape, până la 30 iunie 2021, cu opt luni înaintea termenului stipulat de normele din momentul de față.
Decizia aparține parlamentarilor din Comisia pentru Energie de la Senat, prin amendamente introduse în raportul pe fond la un proiect de modificare a Legii energiei și gazelor naturale. Proiectul urmează acum să fie dezbătut în plenul camerei superioare, cu tot cu amendamente, conform profit.ro.
Astfel, prețul plafonat al gazelor va fi menținut pentru întregul procentaj de consum până la finalul lunii martie a anului viitor. Ulterior, în perioada 1 aprilie 2020 – 31 martie 2021, plafonul va mai fi aplicat doar pentru 50% din acest consum, iar după aceea va fi eliminat integral.
Pe partea de energie electrică, furnizarea în regim reglementat pentru consumatorii casnici se va mai face până la 30 iunie 2021. Termenul în prezent în vigoare este 28 februarie 2022. Liberalizarea se va face și aici în etape. Astfel, situația din prezent va rămâne neschimbată până la finalul anului în curs. Ulterior, procentul de consum casnic asigurat de cei doi mari producători la prețuri reglementate practicate în raport cu furnizorii de ultimă instanță va scădea la 60% în perioada ianuarie-iunie 2020, la 40% în perioada iulie-decembrie 2020 și la 20% în perioada ianuarie-iunie 2021. După această dată, obligația de livrare la preț reglementat va fi eliminată.