Acasă » Petrol și Gaze » Înfiinţarea Fondului mixt de Investiţii între KMGI şi Guvernul României ar putea fi anunţată în curând – secretar de stat

Înfiinţarea Fondului mixt de Investiţii între KMGI şi Guvernul României ar putea fi anunţată în curând – secretar de stat

3 octombrie 2018
Macroeconomie
energynomics

O delegaţie de oficiali din Guvernul României şi câţiva reprezentanţi ai unor companii energetice din România au efectuat săptămâna trecută o vizită în Kazahstan, ocazie cu care au discutat şi cu reprezentanţii KazMunayGas, unul dintre investitorii importanţi în România, despre situația Memorandumului de întelegere încheiat în anul 2013 între KMGI şi Guvernul României, care prevede şi crearea unui fond de investiţii comun în domeniul energetic, potrivit secretarului de stat în Ministerul energiei, Robert Tudorache.

„Cele două părţi, Ministerul român al Energiei şi KMGI au lucrat îndeaproape, în ultima vreme, făcând progrese semnificative în ceea ce priveşte implementarea primului pas al Memorandumului, acela de a înfiinţa un fond de investiţii româno-kazah. Sperăm să putem anunţa, în curând, înfiinţarea Fondului mixt de Investiţii”, a declarat Robert Tudorache într-un interviu pentru publicaţia Kazpravda, citat de Agerpres.

Acesta a apreciat că fondul va întări relaţiile economice dintre România şi Kazahstan, reprezentând piatra de temelie în construcţia unei hub energetic la poarta de intrare către Uniunea Europeană, şi, de asemenea, va susţine planurile companiei KMGI de a îşi întări poziţia atât pe plan local, în România, cât şi la nivel regional.

Referindu-se la profilul fondului mixt şi la proiectele care se vor dezvolta sub umbrela lui, Robert Tudorache a subliniat că fondul vizează investiţii în domeniul energetic, priorităţile sale fiind în zona dezvoltării sectorului energetic din România cu obiectivul principal de a consolida poziţia ţării ca important actor regional în acest domeniu.

„În cadrul discuţiilor pe care le-am avut cu reprezentanţii KMGI, au fost abordate două proiecte care ar putea fi dezvoltate în cadrul Fondului româno-kazah. Acestea se referă la dezvoltarea, pe platforma Petromidia, a unei centrale de cogenerare care produce in mod combinat energie electrică şi termică, precum şi la extinderea reţelei de benzinarii Rompetrol pe piaţa din Romania prin investiţii de tip greenfield. Investiţiile în cele doua proiecte s-ar ridica la aproximativ 220 de milioane de dolari, dezvoltarea lor avand capacitatea clara de a impulsiona economia Romania, sectorul energetic local, climatul investiţional şi, bineînţeles, profitabilitatea Rompetrol”, a spus secretarul de stat în Ministerul Energiei.

KazMunayGas deţine deja 54,63% din acţiunile Rompetrol Rafinare S.A. via KMG International NV în timp ce Guvernul României deţine un pachet de 44,68%. Rompetrol Rafinare S.A. deţine rafinăriile Petromidia şi Vega precum şi Rompetrol Petrochemicals.

În anul 2013, KazMunayGas şi statul român au convenit că grupul kazah va achiziţiona un pachet suplimentar de 26,7% din acţiunile Rompetrol Rafinare pentru 200 milioane de dolari şi va înfiinţa un fond de investiţii cu un capital de 150 milioane de dolari şi active în valoare de până la un miliard de dolari.

„Memorandumul din 2013 este încă în vigoare. Lucrările pentru înfiinţarea unui fond comun de investiţii şi achiziţionarea acţiunile de la Guvernul României sunt în derulare”, a informat în luna iulie a acestui an compania KMG International, precizând. că intenţionează să finalizeze aceste obiective în 2018-2019.

Deţinută integral de compania petrolieră KazMunayGas din Kazahstan, KazMunayGaz International este prezent în 11 ţări şi deţine rafinăriile Petromidia Năvodari (cea mai mare unitate de profil din România) şi Vega Ploieşti (cea mai veche rafinărie în funcţiune), dar şi reţele de distribuţie de carburanţi (Rompetrol) în România, Bulgaria, Moldova, Georgia, Franţa şi Spania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *