Acasă » Electricitate » Transport » INS: Vânzările de produse nealimentare şi de carburanţi au contribuit la creşterea cu 6,6% a afacerilor din comerţul cu amănuntul

INS: Vânzările de produse nealimentare şi de carburanţi au contribuit la creşterea cu 6,6% a afacerilor din comerţul cu amănuntul

5 martie 2019
Interes general
energynomics

Cifra de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut cu 6,6%, ca serie brută, în ianuarie 2019, comparativ cu aceeaşi lună din anul anterior, ca urmare a rezultatelor pozitive înregistrate în vânzările de produse nealimentare, comerţul cu amănuntul al carburanţilor şi vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Conform statisticii, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, s-a majorat cu 6,1%, conform Agerpres.

De asemenea, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în marja creşterii volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul, vânzările de produse nealimentare au consemnat un salt de 8,3%, comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate, de 5,7%, iar vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun, de 4,7%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *