Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a dispus, joi, suspendarea cauzei într-un dosar privind cererea de intrare în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), până când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca un recurs formulat în acest dosar de către Sindicatul “Noroc Bun”.
Purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, pentru Agerpres, că, în urma respingerii ca inadmisibilă, săptămâna trecută, de către instanţă a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de “Noroc Bun”, sindicatul a depus recurs în termenul prevăzut de lege, respectiv 5 zile. În consecinţă, instanţa nu s-a mai pronunţat joi în acest dosar, ci a suspendat cauza până la judecarea recursului de către instanţa supremă.
În februarie, Tribunalul Hunedoara a respins cererea de intrare în insolvenţă înaintată de administraţia CEH şi mai mulţi creditori, hotărârea instanţei fiind atacată cu apel la CA Alba Iulia. Tot atunci, instanţa a dispus ca solicitările creditorilor să fie judecate separat, conform Agerpres.
Conducerea CEH a solicitat intrarea companiei în insolvenţă apreciind, în mai multe rânduri, că această procedură este singura soluţie pentru evitarea falimentului societăţii.
În cadrul CEH lucrează peste 5.300 de angajaţi, la termocentralele Mintia şi Paroşeni, dar şi la minele de huilă Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan.