Bogdan Tudorache
Programul Casa Verde Fotovoltaice s-a împotmolit din nou, chiar și pentru cei care au fost declarați admiși în program, susține Greenpeace.
”Conform informațiilor primite de la instalatori, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) nu a făcut încă nici o decontare. Acesta este principalul motiv pentru care montajul sistemelor fotovoltaice este oprit de către cei mai mulți dintre instalatori”, se arată în comunicatul organizației de mediu.
Peste 13.000 de cetățeni ar trebui să primească finanțare din partea AFM pentru a-și monta un sistem fotovoltaic și a deveni prosumatori, adică cetățeni care își produc singuri și curat energia. Conform ghidului de finanțare, montajul se face doar de instalatori validați de AFM, aceste firme acoperind cheltuielile (90% din proiect, în limita sumei de 20.000 lei, pentru un sistem de 3 kW) până la decontarea lor de către AFM.
Montajele au început în luna august, iar primele cereri de decontare pentru aceste lucrări au fost depuse de instalatori la AFM la mijlocul lunii septembrie. Conform declarațiilor instalatorilor contactați de Greenpeace, AFM nu a decontat nici o lucrare. Acest lucru creează probleme financiare instalatorilor, care se tem să continue instalările. Termenul dat de AFM pentru implementarea proiectelor este de 8 luni de la data semnării contractului de finanțare nerambursabilă, o parte din această perioadă neputând fi utilizată pentru montaje din cauza posibilelor condiții neprielnice aduse de sezonul rece.
„Semnalăm acest nou blocaj al programului AFM pentru că vrem ca declarațiile autorităților legate de sprijinirea energiei regenerabile să nu rămână doar vorbe. Zeci de mii de români și-au arătat deja interesul pentru a-și produce energia mai curat, cu impact scăzut asupra climei și mediului.
Iată însă că o instituție care ar trebui să finanțeze proiectele de mediu din România nu-și face treaba, sabotând de doi ani stimularea financiară a prosumatorilor”, a declarat Marian Mândru, coordonator de campanii la Greenpeace România și administrator al comunității online Protecția Prosumatorului.