Integrarea energetică a Uniunii Europene este încă departe. Bariere, precum lipsa unor piețe en-gros lichide în statele membre și lipsa de transparență în formarea prețurilor en-gros pluti, împiedică atingerea acestui obiectiv crucial. România trebuie să joace un rol important, având în vedere că are producție proprie și poate constitui legătura dintre multe dintre țările din regiune, explică Dennis Hesseling, șef al Departamentului pentru gaze naturale, din cadrul Agenţiei pentru Cooperare a Autorităţilor de Reglementare a Energiei (ACER), într-un interviu exclusiv pentru energynomics.ro.

Obiectivul principal al ACER este să integreze pe deplin piețele naționale de energie din Uniune. La nivelul acestui an, cât de departe / aproape pare a fi acest obiectiv și unde ați plasa România în ansamblul piețelor europene, din această perspectivă?

După cum ați spus, termenul limită inițial pentru finalizarea integrării se apropie rapid. O piață internă a Uniunii poate fi realizată numai dacă asigurăm reactivitatea fluxurilor de gaze la diferențele de preț din piața en-gros. Acest lucru trebuie făcut prin instrumente care să asigure un acces echitabil și concurență în toate piețele din statele membre. În ciuda progreselor semnificative realizate până în prezent, și a măsurilor planificate pentru următorii ani, există încă bariere în calea atingerea acestui obiectiv. Persistența acestor bariere variază în funcție de regiune.

În UE, pentru gospodării, rata medie de schimbare a furnizorului a fost de aproximativ 5% în 2012.

Raportul ACER de monitorizare a pieței cu privire la progresele înregistrate în finalizarea integrării energetice la nivel european a identificat anul trecut că aceste bariere se referă în principal de lipsa unor piețe en-gros lichide în statele membre, lipsa de transparență în formarea prețurilor en-gros, lipsa unei infrastructuri adecvate pentru transportul gazelor, prezența angajamentelor pe termen lung pentru furnizarea de gaz, aglomerarea de capacitate transfrontalieră și discrepanțele pronunțate dintre regimurile de reglementare și tarifele practicate.

În cazul României, raportul ACER a stabilit că cele mai multe dintre aceste bariere încă par a fi prezente și, prin urmare, e nevoie de eforturi de coordonate pentru a le depăși cât mai rapid. Pentru România este chiar mai urgent să accelereze aceste eforturi, ținând cont de rolul important pe care îl are ca producător de energie aflat la punctul de întâlnire al mai multor țări din regiune.

Pe unele piețe, precum și în România, deși a fost introdusă liberalizarea prețurilor, consumatorii sunt destul de reticenți în a-și schimba furnizorii de gaze. Ce se poate face pentru a stimula acest proces? Cunoașteți vreun set de bune practici care a mers undeva în Europa?

Într-adevăr, ratele de schimbare a furnizorului sunt încă relativ scăzute în UE. În UE, pentru gospodării, rata medie de schimbare a furnizorului a fost de aproximativ 5% în 2012. In acele state membre UE, unde liberalizarea – și concurența mai mare asociată cu ea – este mai avansată, există diferențe de preț semnificative între ofertele furnizorilor. În principiu, în cazul în care consumatorii ar răspunde pe deplin la prețuri, aceste diferențe de preț ar promova rate mai mari de schimbare a furnizorului.