Acasă » Electricitate » Interes crescut în România pentru stocarea energiei în baterii

Interes crescut în România pentru stocarea energiei în baterii

17 martie 2025
Electricitate
energynomics

Există un interes foarte mare pentru investițiile în baterii de stocare a energiei, cele mai frecvente fiind cele pentru stocarea pe termen scurt, a declarat Mihaela Coroiu, Director Sustainable Energy Projects la EnergoBit.

„Am ajuns într-un moment în care toată lumea vrea sisteme de stocare, deoarece costurile au scăzut, iar cererea a crescut. Aceste sisteme au devenit o necesitate din cauza fluctuațiilor generate de centralele eoliene și solare. Pentru EnergoBit, acest context aduce foarte multă activitate”, a declarat Coroiu, cu ocazia conferinței “Puncte de sprijin pentru sistemele de stocare a energiei în baterii”, organizate de Energynomics.

 

 

Potrivit lui Coroiu, bateriile sunt ideale pentru producția de energie regenerabilă, atât din fotovoltaic, cât și din eolian. Acest lucru era previzibil, fiind un pas logic în dezvoltarea sectorului energetic. În continuare, trebuie  identificată următoarea provocare care va stimula și mai mult apetitul pentru investiții, probabil în soluții avansate de management al fluxurilor de energie. În plus, dezechilibrele din Sistemul Energetic Național (SEN) funcționează, de fapt, ca un stimulent pentru investițiile în bateriile stand-alone.

Coroiu a adăugat că Ministerul Energiei creează un cadru legislative favorabil pentru alocarea finanțărilor nerambursabile destinate acestor soluții. Așadar, există oportunități de dezvoltare, dar rămâne întrebarea legată de evoluția prețului energiei. Ea a precizat că, pe termen lung, energia trebuie să devină accesibilă pentru consumatori. Aceasta înseamnă costuri de producție cât mai mici, iar regenerabilele ar trebui să ofere energie la prețuri competitive. Totuși, transportul energiei prin SEN nu va fi niciodată ieftin, iar dezechilibrele sistemului nu vor permite ca energia regenerabilă să fie cu adevărat accesibilă. Soluția ar putea fi producția de energie cât mai aproape de locul de consum, utilizând stocarea pe termen scurt, iar investitorii sunt deja interesați de acest tip de soluții. Un model de dezvoltare bazat pe microrețele electrice, în care generarea și stocarea energiei să fie gestionate la nivel local pentru consumatorii dintr-o anumită zonă, ar putea aduce beneficii semnificative.

Deși despre microrețele se discută de peste un an și jumătate fără prea mult entuziasm, EnergoBit este pregătită să ofere soluții tehnice viabile și să implementeze astfel de sisteme în România. Totuși, nu există încă o legislație dedicată acestui domeniu. În prezent, accentul este pus pe bateriile mari, destinate echilibrării sistemului. EnergoBit lucrează deja la proiecte de stocare care însumează peste 6 GW, în timp ce obiectivul României pentru acest an este de doar 500 MW. Acest decalaj semnificativ dintre nevoile reale și ceea ce se implementează efectiv este o problemă majoră care trebuie adresată, a mai spus Coroiu.

Conferința “Puncte de sprijin pentru sistemele de stocare a energiei în baterii” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri: AJ Brand, Alive Capital, BCR, Big Store, Elektra Renewable Support, EnergoBit, Enery, Enevo Group, Enexus. EVOLVE Energy Management Solutions, Huawei, Nofar Energy, Photomate, Prime Batteries Technology, Pixii AS, Renomia Gallagher, smartPulse, SolarToday, SolaX Power, Think Blu Solution, Wiren, WTW Romania, YEO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *