Angajații companiilor E.ON desfășoară în această perioadă activități de teren pentru a asigura continuitatea alimentării cu energie electrică și gaze naturale, dar și pentru a realiza diverse intervenții tehnice importante la instalațiile interioare de gaze naturale și electricitate.
”Pentru că ne preocupă atât siguranța cât și sănătatea clienților și angajaților, dorim să îi asigurăm pe toți clienții noștri că pentru a-i proteja am luat o serie de măsuri privind distanțarea socială, în scopul limitării răspândirii COVID-19. Depunem toate eforturile ca intervențiile noastre să se desfășoare în condiții sigure, în conformitate cu măsurile de siguranță recomandate de autorități, precum și cu cele decise și aplicate la nivelul întregului Grup E.ON”, se arată în comunicatul companiei.
Tododată, activitățile de bază: dispecerat, intervenții pentru soluționarea incidentelor și deranjamentelor la rețelele de gaze naturale și de energie electrică, precum și mentenanța sistemului de distribuție sunt organizate astfel încât să poată fi asigurată continuitatea în alimentarea cu energie.
Compania a luat decizia de a suspenda temporar toate activitățile care implică contactul direct cu clienții, aceștia având la dispoziție o serie de canale de comunicare alternative pentru obținerea de informații și efectuarea de diverse operațiuni.