Tratatul de aderare al Croaţiei la UE a intrat în vigoare la 1 iulie 2013, după ce documentul a fost ratificat de către toate statele membre. Croaţia a început negocierile de aderare în 2005, iar după aderare statul croat va avea 12 europarlamentari şi 7 voturi în Consiliul UE. Croația este prima țară care devine stat membru al UE de la debutul crizei financiare din 2008, și dezbaterile sunt departe de a ajunge la concluzii cu privire la modul cum trebuie re-gândită organizația. Ascensiunea Croației spune însă ceva privind viitorul proiectelor energetice europene trans-frontaliere.

Aderarea Croației este necesară pentru continuarea proiectelor de securitate energetică ale UE

Confruntate cu o serie de probleme și riscuri sociale și economice, o serie de state membre și-au manifestat reținerea pentru a accepta în rândul lor un stat care se luptă cu un șomaj de aproape 20 % și care nu a reușit să obțină decât un fragil echilibru privind statul de drept și predictibilitatea legislativă. Reținerile au fost însă ocolite de Comisie datorită unor imperative strategice mai urgent și cu orizont de timp mai mare.

În următorii ani, Europa Unită se va confrunta cu nevoia de a construi și sincroniza cu toți membrii săi o politica energetică europeană unică și veritabilă. În acest sens, există câteva mari proiecte energetice de mare interes strategic pentru reprezentanții săi. Unul dintre acestea privește recenta decizie a consorțiului de la Shah Deniz, care se pare că va face posibil traseul TAP, și un întreg Coridor Sudic. Urmează Coridorul Nord-Sud, ce presupune conectarea sectoarelor energetice ale regiunii Mării Baltice cu cele ale țărilor central-europene și din Balcanii de Vest, și interconectările bilaterale ale infrastructurii de transport de gaze naturale și electricitate.

Proiectele amintite fac ca viitorul securității energetice să depindă într-o proporție din ce în ce mai mare de stabilitatea politică și economică a Balcanilor de Vest și a Sud-Estului European. Iată de ce, spre exemplu, pe 10 februarie 2010, Parlamentul European a adoptat trei rezoluţii cu privire la progresul realizat de către Croaţia, Macedonia şi Turcia în negocierile de aderare.
Iniţial se considera că anul 2010 va fi anul finalizării negocierilor pentru Croaţia, însă acestea au fost încheiate în iunie, 2011. Interesul crescut al UE pentru statele din Balcanii de Vest arată ca UE consideră această regiune ca fiind importantă atât sub aspectul securităţii sale economice dar şi militare, cât şi din perspectiva continuării procesului de integrare şi menţinerii sale ca principal proiect politic de unificare încercat vreodată.

Poziționarea geografică și strategică a teritoriului croat nu este însă suficientă. UE s-a angajat în ultimii șase ani într-un amplu proces de negociere pentru a nu mai comite greșelile care au fost trecute cu vederea în timpul procedurilor de aderare ale României și Bulgariei. Spre exemplu, sectorul energetic al Croației, istoric unul controlat în totalitate de către stat, este și el supus unui proces de liberalizare și de adecvare a cadrului de reglementare la dreptul european din domeniu. Aceasta va duce la scăderi de costuri de transport, de integrare mai rapidă în piața unică, și la noi oportunități de investiții într-un sistem cvasi-interzis companiilor europene până de curând.

Ce s-a realizat până acum pentru reforma sectorului energetic din Croația

Deschiderea capitolului de negocieri dintre UE și Croația pentru sectorul energetic a fost deschis în 2008. Deși o țară cu rezerve consistente de gaz natural, marii exploratori așteaptă un cadru legislativ adecvat. Între timp, mai mult de jumătate dintre necesitățile de consum ale statului croat sunt satisfăcute cu ajutorul importurilor. Cel mai important document care a reieșit din analizele și negocierile derulate este Strategia Energetică Națională, adoptată în 2009 de către Parlamentul de la Zagreb. Au fost puse în legislație trei mari obiective, pe care Croația trebuie să le îndeplinească pentru a se armoniza la cerințele Bruxelles-ului: securitatea surselor de aprovizionare, constituirea unui sistem energetic competitiv și sustenabil. Cele trei obiective au o legătură logică și de politică economică între ele, și se vor realiza printr-un cumul de acțiuni interne, dar și externe.

În primul rând, Croația va respecta strategia 20/20/20, și va încuraja investițiile companiilor de energie regenerabilă. În al doilea rând, se apreciază că rezervele de gaz vor putea fi în curând exploatate, iar legea privind exploatarea hidrocarburilor va fi una care să răspundă pieței. Nu a fost uitat nici sistemul de producție și transport al energiei electrice; prin transformări structurale, statul croat dorește pe de o parte, să atragă investitori, iar pe de altă parte să avanseze cu interconectarea cu țările membre UE.
Mixul de energie și creșterea eficienței energetice sunt alte două mari puncte de cotitură pentru modernizarea sistemului energetic croat.

Pentru îndeplinirea acestora se dorește să crească ponderea energiei regenerabile, iar centralele termice și hidrologice să intre într-un proces de retehnologizare care să le permită să funcționeze ca surse curate de producție de electricitate. Totodată, în noiembrie 2012, Parlamentul de la Zagreb a aprobat o nouă Lege a Energiei, document care îi va permite să implementeze în dreptul intern Pachetul III de Energie al UE.