Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) înregistrează rezultate „foarte bune” în privința finanțărilor verzi în România, care totalizează două miliarde de euro, a declarat Ștefania Racolța, director asociat, șef al departamentului de strategie climatică și realizări regionale CSEE BERD.
„În România avem rezultate foarte bune în ultima perioadă. Peste 80% din volumul finanțărilor pe care le acordăm s-au dus către investiții verzi, respective peste două miliarde de euro investiți în peste 150 de proiecte și programe”, a spus Racolța, la conferința “Eficiență energetică pentru tranziție energetică” organizat la București de Energynomics împreună cu Fondul Român pentru Eficiența Energiei – FREE și Direcția pentru Eficiență Energetică din cadrul Ministerului Energiei.
Ea a adăugat că portofoliul de proiecte finanțate în România este echilibrat și vizează atât sectorul energetic, cât și autoritățile locale și instituțiile financiare.
Pentru BERD, finanțarea investițiilor verzi este unul din cele mai importante obiective. Astfel, din cele 13 miliarde de euro pe care banca le investește în regiune, jumătate se duc în proiecte de eficiență energetică, energie regenerabilă, economie circulară și infrastructură verde.
„În ultimii zece ani ne-am dublat investițiile în economie verde în regiune”, a precizat Racolța, care a adăugat că partea de mobilizare a finanțatorilor și a sectorului privat pentru investițiile în energia verde este un alt obiectiv important al băncii.
În decembrie 2022, Comisia Europeană și BERD au semnat un acord de garanții în cadrul InvestEU, în valoare de până la 450 de milioane de euro. Acordul va debloca finanțări din partea BERD de până la 2,1 miliarde de euro pentru investiții în infrastructura sustenabilă, în economia verde și în digitalizare, precum și în cercetarea și inovarea din UE.
DESCARCĂ PREZENTAREA ȘTEFANIEI RACOLȚA
De asemenea, în cadrul programului InvestEU, BERD și Comisia Europeană au semnat un acord, în februarie 2023, vizând un sprijin consultativ în valoare de până la 60 de milioane de euro pentru proiecte de investiții în infrastructură, în digitalizare și în inovare în Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Republica Slovacă și Slovenia.
Conferința de la București a fost a ultima dintr-o serie de 5 programate de platforma de comunicare Energynomics, Fondul Român pentru Eficiența Energiei – FREE și Direcția pentru Eficiență Energetică din cadrul Ministerului Energiei. Proiectul a fost finanțat prin Granturile Norvegiene 2014-2021.