Acasă » Interes general » Investiţiile în economia românească au scăzut în primul trimestru cu 3,1%

Investiţiile în economia românească au scăzut în primul trimestru cu 3,1%

8 iunie 2017
Interes general
energynomics

Investiţiile nete realizate în economia românească au scăzut în primul trimestru din acest an cu 3,1% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016, până la 12,84 miliarde lei (2,84 miliarde euro), ca urmare a reducerii investiţiilor în utilaje şi pentru alte scopuri, care a anulat avansul construcţiilor noi, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), conform news.ro.

Cele mai mari investiţii din primul trimestru, în valoare de 6,16 miliarde lei, au fost alocate către utilaje, urmate de construcţiile noi (5,52 miliarde lei), în timp ce pentru alte cheltuieli s-au alocat 1,16 miliarde lei.

Scăderea trimestrială a fost generată de reducerea investiţiilor în utilaje cu 6,5% faţă de primul trimestru din 2016 şi a celor pentru alte scopuri cu 17,9%, în condiţiile în care investiţiile în construcţii noi au urcat cu 5%.

Celelalte investiţii, în afară de construcţii noi şi utilaje, s-au realizat pentru lucrări geologice şi de foraj, dar şi în agricultură, pentru cumpărarea de animale de muncă, de producţie şi reproducţie şi pentru plantaţii de viţă de vie, pomi, împăduriri.

Industria a atras cele mai mari investiţii în primul trimestru, cu o pondere de 35,3% din total, urmat de comerţ şi servicii (30,4%), construcţii (25,9%) şi agricultură (4,4%), se mai spune în comunicat.

Anul trecut, investiţiile din economia românească au scăzut cu 3,3% comparativ cu 2015, până la 70,3 miliarde lei (15,7 miliarde euro), după o cădere accentuată în trimerstrul al patrulea.

Scăderea din 2016 a fost generată de evoluţia din ultimul trimestru, în condiţiile în care, după primele nouă luni, investiţiile nete în economie erau în creştere cu 4,1%.

În 2015, investiţiile în economie au crescut cu 8,4% comparativ cu anul anterior, până la 71,3 miliarde de lei (circa 16 miliarde euro), după doi ani la rând de scădere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *