Investitiile energetice globale s-au stabilizat anul trecut, după trei ani de declin, în urma capex-ului mai mare pentru petrol, gaze naturale și cărbune, potrivit unui nou raport al Agenției Internaționale pentru Energie.
Fatih Birol, directorul executiv al IEA, spune că „lumea nu investește suficient în elementele tradiționale de furnizare pentru a menține modelele actuale de consum și nici nu investește suficient în tehnologiile energetice mai curate pentru a schimba cursul. Indiferent cum privim, există riscuri pentru viitor”.
Potrivit raportului, investițiile în furnizarea de cărbune au crescut pentru prima dată din 2012, în creștere cu 2% între 2017 și 2018.
În același timp, doar 14% din investițiile în energie în 2018 au mers către regiuni amplu populate, care cumulează 42% din populația lumii.
De asemenea, China a dominat spectrul investițiilor, investind aproape 0,08% din PIB-ul său în cercetare și dezvoltare în domeniul energiei, și majorând diferența față de restul lumii (unde investițiile scad sub 0,05% pe PIB).
Studiul arată, de asemenea, că investițiile în stocarea cu ajutorul bateriilor au crescut cu 45% între 2017 și 2018, până la un record de 4 miliarde de dolari, potrivit axios.com.