Acasă » Regenerabile » Investitorii în energie verde, între expansiune și eficientizare

Investitorii în energie verde, între expansiune și eficientizare

17 martie 2025
Regenerabile
energynomics

Investitorii în unități de producere a energiei din surse regenerabile și în capacități de stocare a energiei astfel produse se află în fața unei alegeri: să investească în noi unități sau să crească complexitatea investițiilor deja existente, a declarat Iulia Meiroșu, CFO al companiei Enexus.

„Ceea ce vedem în planurile de dezvoltare ale clienților noștri este că toți cei care au acum parcuri în operare au de ales între a investi în noi capacități sau a mări complexitatea capacităților de energie pe care le operează. De asemenea, observăm o cerere generalizată de a adăuga capacități colocate celor existente. Aceasta este o veste bună pentru noi, la Enexus, dar, mai mult decât atât, indică o tendință clară a pieței”, a spus Meiroșu, cu ocazia conferinței “Puncte de sprijin pentru sistemele de stocare a energiei în baterii”, organizate de Energynomics.

 

 

De altfel, chiar în luna martie, compania Enexus va începe testele pentru a doua sa capacitate de stocare, amplasată în județul Mureș. Anul trecut, compania a instalat, împreună cu Huawei, prima capacitate colocată de fotovoltaic cu baterii din România, în parcul Enexus din Cojani.

„Pentru Enexus, integrarea bateriilor în unitățile de producere a energiei este o zonă de interes major. Pentru producătorii mici și medii, adăugarea de baterii are foarte mult sens din punct de vedere economic”, a afirmat Meiroșu.

Ea a precizat că randamentul obținut din investițiile în unități de stocare a energiei lângă parcuri fotovoltaice este semnificativ mai mare, crescând de la 11-12% fără baterii la 15-18% odată ce unitatea de stocare devine funcțională. În plus, instalarea de baterii este văzută de investitorii din acest sector ca o metodă de optimizare a câștigurilor și de asigurare a unor venituri stabile pe termen lung. Din acest motiv, finanțatorii sunt dispuși să aloce o parte mai mare din CAPEX-ul întregului proiect pentru finanțarea montării bateriilor. Un aspect esențial rămâne, însă, existența unui management capabil să administreze eficient atât producția, cât și stocarea energiei, a subliniat Meiroșu. De asemenea, în prezent, cea mai bună soluție financiară pentru un investitor este să dețină atât capacități de producție, cât și de stocare a energiei, nu doar una dintre ele.

Conferința “Puncte de sprijin pentru sistemele de stocare a energiei în baterii” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri: AJ Brand, Alive Capital, BCR, Big Store, Elektra Renewable Support, EnergoBit, Enery, Enevo Group, Enexus. EVOLVE Energy Management Solutions, Huawei, Nofar Energy, Photomate, Prime Batteries Technology, Pixii AS, Renomia Gallagher, smartPulse, SolarToday, SolaX Power, Think Blu Solution, Wiren, WTW Romania, YEO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *