Aproape jumătate (49%) dintre investitorii la nivel global se arată dispuşi să renunţe la investiţiile în companii care nu au suficiente iniţiative de mediu, sociale şi de guvernanţă corporativă (ESG), iar 79% spun că gestionarea riscurilor şi oportunităţilor ESG reprezintă un factor important în luarea viitoarelor decizii de investiţii, potrivit raportului PwC 2021 Global Investor ESG Survey.
„Investitorii sunt concentraţi simultan asupra rezultatelor pe termen scurt, precum şi asupra problemelor ESG pe termen lung care pot crea atât riscuri, cât şi oportunităţi pentru investiţiile lor. Investitorii au conştientizat că ESG a devenit o parte integrantă a strategiei companiilor şi atunci când văd că acest angajament lipseşte nu ezită să ia măsuri, inclusiv reorientând unele investiţii către alte companii”, a declarat Monica Movileanu, Partener şi Lider ESG, PwC România.
Deşi majoritatea investitorilor sunt dispuşi să ia măsuri dacă organizaţiile nu abordează problemele ESG, nu vor ca rentabilitatea investiţiilor să fie afectată negativ de iniţiativele ESG. Astfel, 81% nu ar accepta o scădere mai mare de un punct procentual din randamentul investiţiilor generată de atingerea obiectivelor ESG, iar aproape jumătate, (49%), nu acceptă nicio reducere a profiturilor.
Potrivit unui comunicat al companiei, problemele climatice reprezintă principalul aspect ESG luat în considerare de investitorii intervievaţi, urmate de asigurarea sănătăţii şi siguranţei lucrătorilor şi îmbunătăţirea forţei de muncă, a diversităţii, echităţii şi incluziunii.
De asemenea, în comunicat se menţionează faptul că sondajul a evidenţiat o serie de deficienţe în raportarea ESG actuală, doar o treime dintre investitori considerând calitatea actuală a raportării ca fiind suficient de bună. Mai simplu spus, lipsesc informaţii relevante, complete şi comparabile, astfel încât părţile interesate să poată face cu uşurinţă diferenţa între companii din perspectiva performanţei ESG, iar acest lucru îngreunează deciziile de alocare a capitalului.
Astfel, 83% dintre investitori arată că este important ca raportările să ofere informaţii detaliate despre progresul în atingerea obiectivelor ESG. De asemenea, 75% spun că au mai multă încredere în raportarea ESG auditată independent.
Sondajul PwC Global Investor ESG a fost realizat în septembrie-octombrie 2021 în rândul a 325 de profesionişti în investiţii din 43 de state. Concomitent au fost realizate 40 de interviuri aprofundate cu investitori care deţin în administrare active de peste 11,6 trilioane de dolari.